Giani Kiriță, dezvăluiri cu ochii în lacrimi la „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”. Prin ce momente grele a trecut fotbalistul în copilărie

Publicat: 14/09/2022 | 19:05

Giani Kiriță este cunoscut ca fiind un tip dur, care nu și-a lăsat niciodată slăbiciunile să iasă la suprafață. Recent, în emisiunea „Sunt celebru, scoate-mă de aici”, fotablistul a făcut dezvăluiri mai puțin știute care au reușit să îi uimească pe colegii săi, dar și pe telespectatori. Se pare că, fostul dinamovist nu a avut o copilărie fericită din cauza tatălui său cu care nu are amintiri prea frumoase.

Giani Kiriță a fost întotdeauna discret în ceea ce privește viața sa personală, mai ales atunci când a fost vorba despre familia sa.

Concurentul de la ProTV a mărturisit că a cunoscut suferința încă de la o vârstă fragedă. Tatăl său a decedat în urmă cu mai mulți ani, însă acesta nu a putut să facă pace cu el niciodată din cauza faptului că bărbatul era foarte agresiv și niciodată nu a putut uita de bătăile pe care le-a primit. Nici mama fotbalistului se pare că nu a avut o viață bună alături de soțul său care o supunea la tratamente greu de imaginat.

CITEȘTE ȘI: TENSIUNILE AU ATINS COTE MAXIME LA „SUNT CELEBRU, SCOATE-MĂ DE AICI!”. CRISTI MITREA ȘI GIANI KIRIȚĂ ŞI-AU ARUNCAT CUVINTE GRELE

Cu toate acestea, Giani Kiriță a avut mereu grijă de mama și de bunica lui și a luptat întotdeauna să nu le lipsească nimic. Din nefericire, un alt moment greu prin care acesta a trecut a fost în momentul în care bunica sa a decedat.

Dinamovistul recunoaște că a trecut cu greu peste dispariția celei care i-a fost ca o a doua mamă.

„Ea a vrut să mă avorteze, pentru că nu mai putea. Tata venea, se îmbăta și o bătea degeaba. O călca în picioare și o învia cu apă. De asta sunt eu așa. Mamaia i-a spus să mă treacă pe numele ei, că o să mă crească ea, numai să mă păstreze”, a declarat Giani Kiriță.

Ce salariu încasează Giani Kiriţă de la Pro TV pentru participarea la Sunt celebru, scoate-mă de aici!

Giani Kiriţă a pășit cu încredere în show, mai ales că el nu este străin de ce se întâmplă în astfel de emisiuni. Fostul fotbalist a mai fost în jungla din Dominicană în urmă cu patru ani, când a participat la „Exatlon România”, difuzat la Kanal D.

Cu toate acestea, Giani le-a recunoscut celorlalți colegi că experiența pe care o trăiește acum nu se compară cu nimic altceva. Însă tot răul spre bine am putea spune și asta pentru că sportivul și-a negociat bine contractul. Mai exact, Giani primește săptămânal suma de 2.500 euro, iar cu cât reușește să reziste mai mult, conturile se măresc.