Ginerele lui Traian Băsescu, patronașul Tomată, și-a luat Panamera țiplă de 120.000 €!

Publicat: 13/07/2019 | 22:16

Părea la fundul sacului, dar s-a redresat financiar după ce a întâlnit-o pe Elena Băsescu. Cătălin Gheorghe, cunoscut în lumea mondenă drept “Tomată”, tocmai și-a achiziționat un Porsche Panamera țiplă, care valorează nu mai puțin de 120.000 de euro. CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, vă prezintă, în exclusivitate primele imagini cu ginerele lui Traian Băsescu și “bijuteria” pe care a plătit o sumă imensă.

În urmă cu mai multe luni, o analiză financiară arăta că firma care se ocupă de pub-ul de pe Calea Victoriei, aparținând patronașului Tomată, avea ”risc foarte mare” de intrare în insolvență, pentru că încheiase anul 2016 cu o pierdere de 15.666 lei, înregistrând o cifră de afaceri de 354.671 lei. Asta înseamna că, cel puțin pe hârtie, falimentul bătea la ușa ”ginerelui” lui Traian Băsescu! Lucrurile s-au schimbat, însă, după ce tânărul a cunoscut-o pe EBA.

(VEZI AICI: IUBITUL ELENEI BĂSESCU A RĂVĂȘIT MALL-UL CA SĂ GĂSEASCĂ UN PULOVER PENTRU ”TATA-SOCRU”!)

“Aroganță” de 120.000 de euro

În 2018, Tomcat Comserv a înregistrat, în 2018, un profit de 174.543 lei, aproximativ 40.000 de euro. Partenerul Elenei Băsescu și-a revenit din punct de vedere financiar, iar firmele sale nu mai riscă să ajungă în faliment. Motiv numai bun să-și permită o “aroganță”. CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, l-a întâlnit pe Cătălin “Tomată” la volanul unui superb Porsche Panamera, al căruit preț de catalog este de 120.000 de euro.

Ginerele lui Traian Băsescu și-a achiziționat “bijuteria” de la un dealer auto din Capitală. A primit referințe despre autoturism de la un vânzător cu experiență, după care s-a urcat în mașină și s-a dus fix unde avea treabă. Concluzia este că iubitul celebrei EBA trăiește iar pe picior mare. Afacerile îi merg ca pe roate, are o parteneră frumoasă și o mașină la care mulți pot doar visa. A dat, practic, lovitura din toate punctele de vedere.

Ginerele lui Traian Băsescu și-a luat Panamera țiplă de 120.000 €!

Cine este “Tomată”, iubitul fiicei lui Traian Băsescu

Elena Băsescu are o relație de aproape un an cu tânărul afacerist Cătălin Gheorghe. Cunoscut în lumea mondenă sub porecla Tomată, Cătălin este mai tânăr cu 12 ani decât Elena. Are 26 de ani și a absolvit Facultatea de Management din cadrul Academiei de Studii Economice din București.

Cătălin provine dintr-o familie înstărită însă a încercat să fie pe picioarele lui. A început cu o pizzerie și o shaormerie, care i-au mers bine și i-au adus și porecla de ”Tomată”, după celebra pizzerie din străinătate ”Tomato”.

Povestea de dragoste dintre EBA și Cătălin Gheorghe a început în vara lui 2017 și, în luna februarie, fiica fostului președinte anunța că este însărcinată din nou.

(CITEȘTE ȘI: EBA FACE VIZITE INCOGNITO LA… SALONUL DE ÎNFRUMUSEȚARE!)

EBA şi “Tomată” sunt părinţii unei fetiţe

Bravo! Vigilenţii paparazzi au făcut marea descoperire: sunt însărcinată. În doar trei luni, mi se va îndeplini astfel dorinţa de a avea cel puţin trei copii. Eu şi Cătălin suntem foarte bucuroşi şi, fără să aveţi parte de imagini de la nuntă, deoarece am trăit o experienţă de genul acesta şi-mi ajunge, vom fi doi părinţi foarte buni pentru copilul nostru. Vă mulţumesc tuturor pentru gândurile bune, iar, când vor fi lucruri importante de comunicat, ca şi până acum, le voi comunica eu”, a scris Elena Băsescu, pe pagina sa de Facebook, la vremea aceea.

Fiica cea mică a lui Traian Băsescu a adus pe lume, pe 4 iunie 2018, cel de-al treilea copil al său. Fetiţa se numeşte Anastasia, s-a născut la ora 7:52 şi la naştere a avut 3,7 kg şi 53 de centimetri. Anunțul a fost făcut de fericitul bunic, Traian Băsescu, pe pagina lui de Facebook.

(NU RATA: ELENA BĂSESCU ȘI CĂTĂLIN TOMATĂ, PRIMA APARIȚIE LA NUBA DUPĂ CE MEZINA PREȘEDINTELUI A NĂSCUT!)

Elena Băsescu mai are doi copii – Sofia Anais (4 ani) şi Traian Jr. (2 ani), din căsătoria cu Bogdan Ionescu. Cei doi au divorţat în septembrie 2016, după patru ani de căsnicie.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)

This browser does not support the video element.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult