Horoscop zilnic 23 mai 2021. Gemenii sunt confuzi și agitați

Publicat: 22/05/2021 | 22:16
Horoscop zilnic 23 mai 2021. Gemenii sunt confuzi și agitați

Horoscopul zilei de 23 mai 2021, realizat de astrologul Mădălina Manole, aduce previziuni astrologice pentru toate zodiile. Nativii din semnul Gemeni pot fi confuzi, mai ales într-un context profesional.

Astăzi are loc un careu între Mercur, planeta comunicării, din zodia Gemeni și Neptun, planeta viselor, din zodia Pești, aspect care poate aduce multă confuzie și neclaritate în gândire și dialog, de aceea este posibil să fim mai predispuși la minciuni și înșelăciuni, dar și la a crede tot ce ni se spune. Nu luați decizii, nu dați verdicte, nu faceți promisiuni, nu negociați și nu semnați contracte!

Sfat! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească întâi previziunile pentru ascendent și apoi previziunile pentru zodie!

Horoscop Berbec

Berbecii trebuie să aibă mai multă grijă la cum comunică, dar și la ceea ce aud sau citesc. Nu este momentul să creadă toate zvonurile și nici să se alarmeze în urma mesajelor primite sau informațiilor care le ajung la urechi. Pot fi mai ușor înșelați și de preferat ar fi să nu facă promisiuni și nici să nu creadă în ce li se promite. Horoscopul de azi le cere să se relaxeze mai mult, să-și odihnească mintea și să fie mai îngăduitori cu acele aspecte care până acum trezeau în ei temeri și semne de întrebare, agitație interioară.

Horoscop Taur

Taurii sunt sfătuiți să fie foarte atenți la tot ce ține de sectorul financiar. Nativii nu văd lucrurile cu claritate acum și se pot alarma chiar și fără motiv. Nu este o zi în care să facă cheltuieli, să-și facă datorii sau să ia bani cu împrumut. Atenție la tranzacții și negocieri pentru că pot fi foarte ușor de păcălit. Investițiile făcute acum pot aduce pierderi considerabile în buget.

Horoscop Gemeni

Cei născuți în zodia Gemeni nu-și vor putea pune ordine în idei cu ușurință astăzi și mintea lor va fi ca un adevărat carusel, de aceea nu trebuie sub nicio formă să ia decizii importante și nici să nu se lase acaparați de gânduri profesionale, pentru că acestea pot fi total eronate. Pot fi mai conflictuali cu cei din jur, atât cu autoritățile din viața lor, cât și cu persoanele care devin emoționale și sensibile în fața lor. Nu sunt stări pe care nativii să le digere astăzi și pot minți doar pentru a nu face altora rău.

Horoscop Rac

Racii au tendința să dezvăluie secrete sau să vorbească mai mult decât este cazul despre situații pe care trebuie să le țină doar pentru ei. Totodată, o serie de frământări interioare, de dialoguri cu propria lor persoană pot să-i agite acum, mai ales că trecutul și amintirile sunt prezente și nu le dau pace. Convingerile și principiile de viață pe care le au nu sunt prea clare și pot avea tendința de a idealiza persoane și situații. Nu este momentul să ia decizii sau să-și facă planuri.

Horoscop Leu

Leii sunt sfătuiți să aibă grijă la tot ce ține de sectorul financiar pentru că este multă confuzie la mijloc și pot avea parte de pierderi din neatenție. De preferat ar fi să nu împrumute bani prietenilor acum, să evite creditele, împrumuturile și semnarea actelor și contractelor în aceste zile. Horoscopul de azi le atrage atenția asupra unor aventuri sentimentale care se pot lăsa cu deziluzii. De preferat ar fi să fie atenți și la ceea ce promit prietenilor sau la ceea ce aștia le promit acum pentru că s-ar putea să nu se țină de cuvânt.

Horoscop Fecioară

Cum Mercur este guvernatorul Fecioarelor și este tensionat de Neptun, fără îndoială că nativii nu văd lucrurile clar, limpede și din acest motiv nu este recomandat să ia decizii finale. Tendința poate fi de a se baza prea mult pe ceea ce zic ceilalți și s-ar putea să nu primească nici pe departe cele mai bune sfaturi. Horoscopul de azi le cere să nu aibă așteptări de la nimeni și să nu se iluzioneze în privința unui contract profesional sau în privința unei relații sentimentale.

Horoscop Balanță

Cei născuți în zodia Balanță sunt destul de confuzi în privința unor planuri pe care le au și nu sunt deloc siguri ce vor să facă într-un context legat de muncă sau de sănătate, poate de stil de viață, poate legat de o călătorie. Au tendința de a idealiza convingeri și principii, de a vedea situații de viață într-o lumină eronată și de preferat ar fi să nu-și facă acum planuri de viitor.

Horoscop Scorpion

Scorpionii pot avea tendința de a se iluziona în privința unei situații sentimentale sau pot fi destul de confuzi cu privire la o relație amoroasă. Nativii nu știu să delimiteze iubirea de aventură și de aceea nu ar trebui să ia acum decizii și nici să se lanseze în flirturi și relații pasagere. Este destul de multă neclaritate și în privința sectorului financiar și ar trebui să aibă mai multă grijă la cheltuieli, împrumuturi și la administrarea bugetului comun în cuplu.

Horoscop Săgetător

Cu Mercur în casa relațiilor, tensionat de Neptun, s-ar putea ca Săgetătorii să fie destul de conflictuali în relațiile cu cei din jur sau să aibă așteptări prea mari de la partenerul de viață sau de la partenerii profesionali. De evitat angajamentele, promisiunile, negocierile și semnările de contracte. Este posibil ca nativii să spună minciunele pentru a scăpa de anumite contexte relaționale sau este posibil să idealizeze prea mult un partener. Horoscopul zilei îi atenționează că este multă confuzie în viața personală, emoțiile lor sunt neclare și legătura cu trecutul este apăsătoare.

Horoscop Capricorn

Capricornii ar trebui să evite discuțiile profesionale, negocierile, deciziile legate de locul de muncă și să fie mai atenți la nevoile organismului, la odihnă și relaxare. Activitățile care cer simț practic și concentrare nu sunt recomandate astăzi. Pe de altă parte, este o zi în care visarea și simțul artistic, poetic poate ajunge la cote înalte. De evitat promisiunile și nici nativii nu ar trebui să se bazeze pe ceea ce promit ceilalți sau pe sfaturile lor.

Horoscop Vărsător

Vărsătorii se pot iluziona din punct de vedere sentimental și pot fi foarte visători și romantici în situații care cer mai mult raționament. Nu este o zi favorabilă pentru decizii în dragoste. Nativii nu ar trebui să creadă declarațiile de dragoste care li se fac, pentru că pot fi mințiși destul de ușor, dar nici ei la rândul lor, nu ar trebui să facă promisiuni acum. Din punct de vedere financiar pot fi înșelați ușor și horoscopul zilei de 23 mai le cere să evite speculațiile financiare.

Horoscop Pești

Cei născuți în zodia Pești pot fi confuzi, pot deforma adevărul și sunt foarte ușor de înșelat sau de mințit astăzi din cauza cuadraturii pe care Neptun din zodia lor o face cu Mercur. Nativii nu trebuie să ia decizii importante, să tragă concluzii sau să-și facă prea multe planuri personale. Nici deciziile care vizează locuința nu sunt cele mai potrivite. Pe de altă parte, pot apărea tensiuni în familie și starea emoțională poate fi destul de apăsătoare, mai ales acolo unde nu s-a depășit trecutul.

Sursă foto: pixabay.com