Horoscop zilnic 27 iunie 2021. Venus intră în zodia Leu

Publicat: 27/06/2021 | 05:00
Horoscop zilnic 27 iunie 2021. Venus intră în zodia Leu (sursa foto Shutterstock)

Horoscopul zilei de 27 iunie 2021, realizat de astrologul Mădălina Manole, aduce previziuni astrologice pentru toate zodiile. Nativii din semnul Leu se bucură de intrarea planetei Venus, Micul Benefic al zodiacului, în zodia lor, cu impact pozitiv asupra vieții personale și sentimentale.

Venus, planeta iubirii, intră astăzi în zodia Leu și până pe data de 22 iulie ne va stimula puternic în plan sentimental. Ne vom manifesta sentimentele mult mai dramatic, vom dori să ne demonstrăm iubirea cât mai vizibil, să ne punem partenerul pe un piedestal, însă și noi ne dorim același lucru, toată atenția și admirația acestuia. Trebuie să avem grijă la tendința de a-i domina pe ceilalți în această perioadă și la dorința de afirmare, de strălucire, care poate fi dusă ușor la extrem.

Sfat! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească întâi previziunile pentru ascendent și apoi previziunile pentru zodie!

Horoscop Berbec

Cei născuți în zodia Berbec se bucură de intrarea lui Venus chiar în sectorul iubirii lor, aspect care le oferă ocazia să-și îmbunătățească viața sentimentală, fie că sunt singuri, fie că au o relație. Cum Venus le guvernează la modul general relațiile, șansele ca cei singuri să se îndrăgostească cresc acum. Atenție la ambiții prea mari, la orgolii și pretenții exagerate.

Horoscop Taur

Venus este chiar guvernatoarea Taurilor, iar acest tranzit stimulează foarte mult nativii să se preocupe mai mult de dorințele lor, de vața personală și de ceea ce-i face cu adevărat fericiți. Urmează o perioadă în care relațiile de familie devin mai apropiate și se poate îmbunătăți conexiunea cu părinții. Horoscopul de azi le cere nativilor să evite autoritatea față de cei dragi.

Horoscop Gemeni

Gemenii au parte de intrarea planetei Venus în sectorul comunicării și nativii se vor bucura de o perioadă favorabilă dialogului, învățării, fiind foarte bine susținuți nativii care dau examene, interviuri, care susțin ședințe sau negocieri. Multe lucruri se vor lămuri acum în mintea lor. Posibil să fie mai determinați să plece într-o minivacanță, să iasă la plimbări și chiar întâlniri sentimentale, dat fiind că Venus le guvernează sectorul iubirii. Pentru cei singuri poate fi o perioadă în care să se îndrăgostească mai ușor. Totodată, pot rezolva contexte ce țin de acte.

Horoscop Rac

Cei născuți în zodia Rac se despart de Venus după ce timp de aproximativ o lună le-a traversat zodia, însă Micul Benefic le va activa sectorul financiar, iar acest aspect nu poate decât să-i bucure. Nativilor li se înlesnesc unele chestiuni financiare și pot să-și îmbunătățească veniturile, să câștige mai mulți bani sau să obțină niște drepturi bănești pe care le-au revendicat. Horoscopul zilei le atrage atenția că pot deveni și mai cheltuitori, mai ales pentru a-și demonstra valoarea. Pot profita de acest tranzit pentru a se remarca prin talentele lor și a-și crește stima de sine.

Horoscop Leu

Leii sunt vedetele acestei perioade, dat fiind că Venus își începe tranzitul prin zodia lor și le aduce ocazia de a-și îmbunătăți viața personală, dar și relațiile cu ceilalți, ocazia de a face pace cu ei și de a se dedica mai mult dorințelor pe care le au. Este momentul să fie fericiți și să redescopere bucuria în jurul lor. Atenție, totuși, ca nativii să nu aibă așteptări prea mari de la ceilalți. Pentru cei singuri poate fi un tranzit aducător de iubire, de noi relații.

Horoscop Fecioară

Cu Venus în tranzit prin Leu, cei născuți în zodia Fecioară au ocazia să-și îmbunătățească starea de sănătate, dar și starea de spirit. Micul Benefic va tranzita sectorul bolilor lungi și cronice, iar din ipostaza aceasta va aduce susținere în ameliorarea stării generale și chiar poate ajuta nativii să descopere noi remedii eficiente în tratarea anumitor afecțiuni. V aurma o perioadă în care stresul mental va fi alungat. Pe de altă parte, planeta iubirii poate susține nativii care vor să se vindece de trecut, care vor să lase ceva sau pe cineva în spate.

Horoscop Balanță

Venus este guvernatoarea celor născuți în zodia Balanță, iar intrarea sa în Leu, în sectorul prietenilor, este de bun augur pentru nativi. Aceștia își îmbunătățesc remarcabil viața socială, ies mai mult, cunosc oameni noi și-și consolidează relațiile cu cei din anturaj. Totodată, cei singuri nu este exclus să fie atrași de o persoană din cercul de prieteni sau cunoscută prin intermediul prietenilor. Planurile profesionale, asocierile, proiectele de viitor pot fi susținute acum de Micul Benefic și nativii nu ar trebui să se mire dacă le vine ajutor în acest sens de la diferite persoane. Atenție la orgolii! Se pot strica relații!

Horoscop Scorpion

Cei născuți în zodia Scorpion au parte de tranzitul lui Venus în Leu prin sectorul carierei și pentru nativi se anunță o perioadă favorabilă ascensiunii profesionale. Imaginea se poate îmbunătăți, unii pot primi o funcție, iar alții pot avea un succes răsunător, pot primi admirație și recunoașterea meritelor. Totodată, invidia și orgoliile pot crește. Cum Venus le guvernează relațiile, nativii pot fi mai pasionali și mai romantici în cuplu, însă trebuie să aibă grijă să nu devină prea impunători și autoritari.

Horoscop Săgetător

Săgetătorii au parte de tranzitul lui Venus prin sectorul studiilor, al convingerilor și filozofiilor de viață și nativii vor fi susținuți să aducă îmbunătățiri în aceste zone. Asta poate însemna că sunt nativi dornici să studieze ceva nou, dornici să obțină sau să folosească o diplomă, dar și nativi dornici să plece în călătorii. Micul Benefic le poate susține ascensiunea, atingerea unor idealuri. Horoscopul de azi le cere să fie deschiși în adoptarea unor noi principii și crezuri pentru că astfel vor face pași în evoluție.

Horoscop Capricorn

Capricornii pot profita de acest tranzit pentru a-și pune în ordine niște aspecte financiare. Sunt susținuți nativii care iau un credit, care fac un împrumut, fac speculații sau investesc bani. Pot veni beneficii materiale, moșteniri în urma unor partaje, litigii, acolo unde este cazul. Pe de altă parte, cum Venus le guvernează iubirea, viața sexuală în cuplu se îmbunătățește, pasiunea se reaprinde și astfel Capricornii își consolidează relația. Atenție, însă, la tensiuni și orgolii, mai ales de natură financiară. Cei singuri pot intra mai ușor îna venturi romantice.

Horoscop Vărsător

În tranzitul său prin Leu, Venus va activa chiar sectorul relațiilor pentru cei născuți sub semnul Vărsător. Astfel, nativii vor avea ocazia să-și îmbunătățească relația cu partenerul de viață și să aducă mai multă pasiune în cuplu, mai mult romantism, însă nu trebuie să ignore și posibilitatea unui dezechilibru pe fondul unor orgolii între parteneri. Totodată, relațiile profesionale se pot îmbunătăți remarcabil și cresc șansele de noi contracte. Și cei singuri pot fi atrași de noi persoane.

Horoscop Pești

Cei născuți în zodia Pești au parte de tranzitul lui Venus în Leu prin sectorul muncii și al sănătății. Situația profesională se va îmbunătăți, sarcinile curente se pot rezolva mai ușor și pot veni mici beneficii legate de job. Totodată, starea generală de sănătate se va îmbunătăți remarcabil, iar nativii care vor să țină o dietă sau să-și schimbe stilul de viață sunt susținuți acum.