Horoscop zilnic, 3 august 2021. Balanțele sunt mai dispuse să ierte

De: Cancan
Publicat: 03/08/2021 | 05:00

Horoscopul zilei de 3 august 2021, realizat de astrologul Mădălina Manole, aduce previziuni astrologice pentru toate zodiile. Nativii din semnul Balanță sunt mai dispuși să ierte și să depășească trecutul.

Astăzi se formează un trigon între planeta iubirii și a banilor, Venus, din zodia Fecioară și planeta neprevăzutului, Uranus, din zodia Taur. Acest context astrologic ne cere să facem schimbări, să venim cu ceva nou în plan sentimental și financiar, dar și în legătură cu rutina zinică.

Sfat! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească întâi previziunile pentru ascendent și apoi previziunile pentru zodie!

Horoscop Berbec

Cei născuți în zodia Berbec sunt sfătuiți să înceapă să facă reorganizări în programul zilnic, în modul în care își desfășoară sarcinile și activitățile pentru a se bucura de mai mult timp liber, dar și de mai multă eficiență. Vor accepta cu ușurință schimbările care vin la locul de muncă și cei care lucrează pe cont propriu vor dori să câștige mai mulți bani și vor munci corespunzător.  Horoscopul de azi le cere să vină cu ceva nou și în relația de cuplu și să accepte provocările aduse de partener.

Horoscop Taur

Taurii au ocazia să facă schimbări de look, de alimentație și să vină cu ceva nou în rutina zilnică, dar și în viața lor sentimentală. Nu este exclus ca cei singuri să se îndrăgostească de o persoană nonconformistă, însă relațiile începute acum nu vor fi de lungă durată. În cuplu aduc un suflu nou dacă se dedică activităților în doi și ar trebui să profite de contextul zilei pentru a scăpa de rutina instalată. Pot fi plăcut surprinși în plan sentimental.

Horoscop Gemeni

S-ar putea să apară el și fel de situații neprevăzute în locuință care să ceară reparații. Pe de altă parte, nativii pot dori să facă o reamenajare a spațiului, mai ales dacă lucrează de acasă. Nevoia de confort este mare, astfel reușind să se simtă și mai liniștiți pe interior. Horoscopul zilei le poatea duce ocazia unui flirt neconvențional, a unei relații ascunse de ochii lumii care, cel mai probabil, nu-și va schimba prea curând statutul sau nu și-l va schimba niciodată.

Horoscop Rac

Este o zi foarte bună pentru comunicare și socializare, iar Racii își pot face noi cunoștințe și pot lega noi prietenii cu persoane total diferite de ei, dar cu care se simt în largul lor. Horoscopul de azi îi susține în negocieri și în luarea unor decizii importante și le poate aduce vești bune sau întâlniri surprinzătoare cu prietenii. Un proiect în care sunt implicați se poate bucura de creștere și de popularitate.

Horoscop Leu

Cei născuți în zodia Leu se preocupă de o situație financiară, iar nativii pot fi luați prin surprindere de o sumă de bani care le intră în conturi sau de un sprijin financiar oferit de cineva. Nativii, pentru a-și îmbunătăți veniturile, trebuie să fie mai deschiși schimbării, și nu este exclus ca cei care caută să-și schimbe cariera pentru un salariu mai bun să primească astăzi o veste bună.

Horoscop Fecioară

Fecioarele sunt avantajate din plin de trigonul de astăzi, dat fiind că Venus se află în zodia lor. Este o zi bună pentru o schimbare de look, pentru a merge la un salon de înfrumusețare și pentru a face ceva ce nu au mai făcut până acum. Totodată, nativii se pot îndrăgosti de o persoană diferită de ei, însă horoscopul zilei îi atenționează să nu-și facă mari speranțe pentru că poate fi trecător.

Horoscop Balanță

Cei născuți în zodia Balanță s-ar putea să afle lucruri mai puțin plăcute despre partener sau despre persoana cu care tocmai au început o relație. Cei singuri sunt sfătuiți să evite relațiile în care sunt multe secrete și ascunzișuri pentru că pot aduce regrete și transformări. Este o zi bună pentru iertare și desprindere de trecut. Cum Venus le este guvernatoare, nativii ar putea opta pentru o schimbare de look sau de stil de viață. Sunt și Balanțe dispuse să ierte pe cineva din trecut sau să se detașeze de o pierdere trăită.

Horoscop Scorpion

Scorpionii ar trebui să lase deoparte munca și responsabilitățile profesionale și să se dedice mai mult vieții de cuplu. Trigonul de astăzi îi încurajează să aducă un suflu nou în relația lor, să petreacă mai mult timp cu partenerul, desfășurând activități practice, și să alunge monotonia. Cei singuri pot începe noi relații cu persoane mai nonconformiste și de preferat ar fi să nu-și facă mari iluzii privind durabilitatea acestora.

Horoscop Săgetător

Cei născuți în zodia Săgetător sunt foarte dispuși să facă schimbări la locul de muncă și în zona profesională. Nativii vin cu ceva nou, de ajutor, în afirmarea lor și schimbă strategia de atingere a unor obiective. Horoscopul de azi le poate aduce o surpriză în carieră, poate un moment de recunoaștere, poate o avansare, oricum ceva neașteptat de nativi.

Horoscop Capricorn

Cei născuți în zodia Capricorn sunt sfătuiți să fie mai deschiși la opiniile altora, să fie mai deschiși să-și schimbe niște mentalități mult prea rigide pentru a fi mai fericiți. Pe de altă parte, trigonul de astăzi îi susține să ajungă la un consens cu partenerul de viață, să vină cu ceva nou în zona sentimentală. Nativii care se îndrăgostesc acum, trebuie să ia în calcul că s-ar putea să nu fie de lungă durată.

Horoscop Vărsător

Cei născuți în zodia Vărsător ar trebui să profite din plin de contextul astrologic al zilei și să se dedice mai mult partenerului de viață și momentelor intime în doi. Este o perioadă foarte bună să vină cu ceva nou în viața de cuplu și să alunge monotonia, mai ales că în ultimul timp au avut parte de tensiuni. Dacă sunt singuri, pot intra într-o aventură pasională, însă nu trebuie să aibă așteptări prea mari de viitor. Pe de altă parte, au susținere nativii care se luptă pentru un bun material, un partaj, litigiu.

Horoscop Pești

Peștii au parte de tranzitul lui Venus chiar în zona relațiilor, prin urmare este o zi foarte bună să-și surprindă în mod plăcut partenerul sau să se lase surprinși de partener. Discuțiile deschise și declarațiile de dragoste, dar și activitățile în doi pot uni acum partenerii. Nativii care sunt singuri se pot simți atrași brusc de cineva, însă o relație începută acum s-ar putea să nu fie de viitor și să vină cu multe schimbări.

Sursa foto: Pexels.com