Horoscop zilnic 6 februarie 2022. Berbecii sunt mai agitați și conflictuali

Publicat: 06/02/2022 | 00:00

Horoscopul zilei de 6 februarie 2022, realizat de astrologul Mădălina Manole, aduce previziuni astrologice pentru toate zodiile. Nativii din semnul Berbec sunt mai agitați și conflcituali.

Luna își continuă și astăzi tranzitul prin Berbec și de această dată formează un careu cu Mercur din zodia Capricorn, proaspăt ieșit din retrogradare. Acest aspect nu este deloc plăcut, dat fiind că s-ar putea să spunem lucruri care să ne afecteze imaginea sau să-i deranjeze pe ceilalți. Suntem mai agitați și nu avem răbdare să ascultăm. Nu este o zi bună pentru a lua decizii importante.

Sfat! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească întâi previziunile pentru ascendent și apoi previziunile pentru zodie!

Horoscop Berbec

Berbecii care lucrează astăzi s-ar putea să aibă parte de stres la locul de muncă, de tensiuni cu superiorii și discuții în contradictoriu cu colegii. Nativii sunt mai agitați și s-ar putea să nu reușească să petreacă timp cu familia din cauza unor responsabilități profesionale.

Horoscop Taur

Taurii sunt mai irascibili și s-ar putea ca oboseala acumulată peste săptămână să-și spună cuvântul. Nativii s-ar putea vedea nevoiți să-și petreacă timpul liber odihnindu-se. Totodată, s-ar putea să devină mai conflcituali cu persoanele care nu le împărtășesc opiniile.

Horoscop Gemeni

Gemenii pot avea parte de discuții în contradictoriu cu partenerul de viață, fie pe tema cheltuielilor, fie ca urmare a neîncrederii pe care o au. Și cu prietenii pot fi mai conflictuali și pot renunța la niște planuri făcute cu aceștia.

Horoscop Rac

Racii nu vor reuși astăzi să ajungă la o cale de mijloc în cuplu și s-ar putea să exagereze cu impunerea autorității. Este posibil ca nativii să răsfrângă anumite frustrări profesionale asupra partenerului și astfel să dea naștere tensiunilor.

Horoscop Leu

Leii caută răspunsuri și cer lămuriri de la persoanele cu care desfășoară activități comune, însă acestea vor întârzia să apară și vor irita nativii. Sunt de evitat discuțiile legate de principii și credințe, pentru că fiecare va avea propria viziune.

Horoscop Fecioară

Fecioarele pot fi mai cheltuitoare dacă ies în oraș. Pot cumpăra sub impulsul momentului sau pot cheltui pe distracții și satisfacerea poftelor. S-ar putea ca situația conturilor să le agite, mai ales că și partenerul are tendința de a depăși bugetul.

Horoscop Balanță

Balanțele pot fi mai conflictuale cu cei din jur. Le sare țandăra din orice și vizați sunt membrii familiei și partenerul de viață. Dincolo de agitația interioară pe care o resimt, faptul că nu se pot decide asupra programului le face și mai irascibile.

Horoscop Scorpion

Scorpionii pot primi niște vești care să le strice ziua liberă, să-i enerveze și să-i prost dispună. Nu este deloc exclus să vină din partea colegilor sau să aibă legătură cu niște sarcini de la locul de muncă.

Horoscop Săgetător

Săgetătorii sunt nemulțumiți de situația financiară. S-ar putea ca nativii să fi investit într-un proiect care nu se materializează. Pe de altă parte, pot fi mai tentați să cheltuie bani pentru alții sau pe distracții și plăceri de moment.

Horoscop Capricorn

Capricornii pot fi mai agitați și mai nervoși și pot scăpa cuvine care să-i doară pe cei dragi. Presiunea venită din partea familiei îi face deosebit de conflictuali și ar trebui să fie atenți la cuvinte.

Horoscop Vărsător

Vărsătorii nu se simt în apele lor și s-ar putea ca ceea ce au acumulat și reprimat până acum să scoată la suprafață. Sunt mai ușor de enervat și se pot certa cu cei care le stau prin preajmă. O plimbare ar putea detensiona contextul.

Horoscop Pești

Pentru Pești, ziua poate veni cu deziluzii din partea unor prieteni. Cineva le poate înșela așteptările sau poate realizează că au pierdut bani din cauza unei asocieri greșite. În alte cazuri, poate fi vorba de o investiție într-un proiect fără viitor.

This browser does not support the video element.