Horoscop zilnic: Horoscopul zilei de 21 ianuarie 2021. Săgetătorii trebuie să aibă grijă la sănătate

Publicat: 20/01/2021 | 23:23

Horoscopul zilei de 21 ianuarie 2021, realizat de astrologul Mădălina Manole, aduce previziuni astrologice pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 21 ianuarie 2021 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 21 ianuarie 2021 spune că nativii din zodia Săgetător se pot confrunta cu unele neplăceri legate de sănătate.

Conjuncția formată ieri între Marte (acțiunea) și Uranus (surpriza) se va activa puternic astăzi de tranzitul Lunii prin zodia Taur, aspect care poate accentua nevoia de schimbare, dar și teama de noutate.

Sfat! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească întâi previziunile pentru ascendent și apoi previziunile pentru zodie!

Horoscop zilnic Berbec

Cei născuți în zodia Berbec sunt sfătuiți ca și azi să evite acțiunile financiare riscante. Nativii pot primi sume de bani neașteptate sau propuneri noi de a face bani, însă nu ar trebui să ia deciziile acum. Horoscopul de azi pentru zodia Berbec le atrage atenția că pot veni propuneri chiar și din partea prietenilor, însă ar putea înregistra pierderi întocmai din cauza încrederii pe care o acordă acestora. Nici investițiile în proiecte de grup nu sunt de luat în calcul deocamdată sau, cel puțin, nu trebuie investite sume mari.

Horoscop zilnic Taur

Cei născuți în zodia Taur au parte de o reactivare a conjuncției Marte –Uranus prin prezența Lunii în zodia lor, iar nevoia de schimbare capătă amploare, însă în același timp și fricile nativilor se accentuează. Horoscopul de azi pentru zodia Taur le cere să fie deschiși la schimbări, dar să nu parieze totul pe o carte. Prudență la acțiuni în continuare, dar și la decizii și negocieri.

Horoscop zilnic Gemeni

Cei născuți în zodia Gemeni pot avea parte astăzi de adevărate revelații. Nativilor li se clarifică situații incerte din trecut, poate chiar legate de partenerul de viață, iar gândurile lor, frământările pe care le-au acumulat în ultima vreme se pot limpezi. Horoscopul de azi pentru zodia Gemeni le atrage atenția că astăzi pot clarifica situații financiare mai vechi și vor fi de neînduplecat.

Horoscop zilnic Rac

Cei născuți în zodia Rac pare ca s-au cam săturat să fie umărul pe care ceilalți să plângă, să fie stâlpul de sprijin al tuturor și astăzi se pot impune în fața prietenilor, își pot revendica statutul, motiv pentru care nu sunt excluse tensiunile. Horoscopul de azi pentru zodia Rac le atrage atenția că pot fi dezamăgiți de direcția în care se îndreaptă un proiect de grup, în care sunt implicați trup și suflet.

Horoscop zilnic Leu

Cei născuți în zodia Leu s-ar putea să fie nevoiți să ia niște decizii profesionale majore, poate chiar radicale. Nativii trebuie să hotărască o direcție în carieră pe care să pornească de acum înainte. Horoscopul de azi pentru zodia Leu le atrage atenția că pot fi dezamăgiți de partenerii de afaceri și de colaboratori. Posibil ca unii asociați să se întoarcă împotriva lor.

Horoscop zilnic Fecioară

Cei născuți în zodia Fecioară sunt frământați de un context ce vizează principiile lor de viață, convingerile și credințele. Posibil ca nativii să trăaiască o dramă de conștiință, un conflict între datorie și conștiință. Horoscopul de azi pentru zodia Fecioară le atrage atenția că pot avea parte de conflicte cu colegii, de o nouă viziune profesională, asupra locului de muncă.

Horoscop zilnic Balanță

Cei născuți în zodia Balanță sunt sfătuiți să aibă grijă la sectorul financiar și material. Nativii pot pierde bani, bunuri materiale sau un proces, de aceea este esențial să urmărească clauzele, termenii și condițiile actelor care le trec prin mâini. Sunt cazuri în care pot fi forțați de un context să accepte niște schimbări deloc dorite. Horoscopul de azi pentru zodia Balanță le atrage atenția asupra unui conflict cu colaboratorii sau superiorii.

 Horoscop zilnic Scorpion

Cei născuți în zodia Scorpion nu pot răsufla ușurați pentru că aspectul tensionat format în sectorul relațiilor lor se accentuează astăzi de tranzitul Lunii. Este foarte probabil ca mulți nativi să încheie acele relații sufocante, fără viziune de viitor, în care idealurile nu erau aceleași sau să pună punct acelor colaborări care le consumau prea multe resurse. Horoscopul de azi pentru zodia Scorpion le atrage atenția că pot pierde procese juridice și pot încheia contracte profesionale.

Horoscop zilnic Săgetător

Cei născuți în zodia Săgetător sunt sfătuiți să fie atenți la sănătate. Este posibil ca zona gâtului, dantura și tiroida să le dea bătăi de cap acum. Se pot activa probleme de sănătate ce au legătură cu aceste segmente. În plus, un factor agravant va fi stresul profesional și oboseala acumulată. Horoscopul de azi pentru zodia Săgetător le atrage atenția că pot întâmpina nemulțumiri majore la locul de muncă și certuri cu colegii.

Horoscop zilnic Capricorn

Cei născuți în zodia Capricorn s-ar putea să aibă parte de stări de agitație și irascibilitate din cauza unor activități distractive, (re)creative pe care trebuie să le amâne. Timpul liber devine ocupat și asta nu le este pe plac. Unii nativi pot avea discuții cu copiii destul de serioase. Horoscopul de azi pentru zodia Capricorn le poate aduce ocazia de a reaprinde pasiunea în cuplu, de a reînvia relația intimă.

Horoscop zilnic Vărsător

Cei născuți în zodia Vărsător sunt sfătuiți să fie atenți la situații ce țin de locuință care le pot cere mai multă grijă și implicare. Posibile accidente casnice. Horoscopul de azi pentru zodia Vărsător le cere să fie mai calmi, mai îngăduitori și înțelegători cu membrii familiei, mai ales cu părinții și cu cei mai în vârstă.

Horoscop zilnic Pești

Cei născuți în zodia Pești trebuie să fie și azi atenți la comunicare ca exista posibilitatea să deranjeze pe ceilalți cu afirmațiile lor, mai ales că nativii se pot baza pe intuiție atunci când dau răspunsuri sau vin cu idei și soluții. Horoscopul de azi pentru zodia Pești le cere să evite deciziile luate în grabă și să fie atenți la negocieri.

Elena Nica
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București. Experiențe în trecut: news editor Observator, Antena 1 și Antena Stars citește mai mult