Horoscopul primăverii pentru următoarele 3 luni. Se limpezesc apele pentru mai multe zodii

Publicat: 22/02/2020 | 14:16
Horoscopul primăverii pentru următoarele 3 luni. Se limpezesc apele pentru mai multe zodii

Primăvara bate la uşă, iar noul anotimp vine cu noi provocări pentru toate zodiile. Pentru unii nativi se vor limpezi apele, în vreme ce pentru alţii, sorţii nu sunt chiar aşa de buni.

Horoscopul primăverii 2020 vine cu veşti interesante pentru nativi

Următoarele trei luni vin cu o încărcătură deosebită pentru anumite zodii, care se vor vedea puse în faţa unor noi începuturi. Totodată, mai multe evenimente astrologice se vor petrece în această primăvară, fiecare dintre ele venind cu plusuri şi minusuri pentru nativi. Dintre cele mai importante enumerăm Luna Plină în Fecioară (9 martie 2020) sau Super Luna din 8 aprilie.

În continuare, vom vedea ce au pregătit astrele zodiilor în această primăvară.

Berbec

Se configurează un nou început pentru tine, în special în planul carierei. Poate îţi vei găsi jobul mult visat sau poate vei primi o ofertă de muncă mult mai avantajoasă din punct de vedere financiar. De asemenea, ar trebui să ai mai multă grijă cu sănătatea.

Taur

Te aşteaptă o primăvară mai complicată, cu multe răsturnări de situaţie. Vei descoperi că unii prieteni nu îţi sunt chiar aşa de…prieteni şi că ai destule persoane în anturaj care nu îţi vor binele. Vei învăţa multe lecţii preţioase.

Gemeni

Lucrurile încep să intre pe făgaşul normal şi după o perioadă destul de haotică, simţi că te afli pe drumul cel bun. Totodată, astrele te sfătuiesc să începi să pui bani deoparte şi să reduci din cheltuielile inutile.

Rac

Horoscopul primăverii pentru tine vine cu veşti bune în principal în planul financiar, unde chiar nu te poţi plânge că îţi va merge rău. Ajungi la o stare de stabilitate şi nu trebuie să îţi mai faci griji pentru o perioadă lungă în ceea ce priveşte banii.

Leu

Primăvara te pune în faţa unor provocări şi va trebui să dai dovadă de multă înţelegere şi răbdare pentru a le depăşi. Trebuie să îţi păstrezi calmul indiferent de situaţie şi totul va fi bine.

Fecioară

Cei singuri ar putea găsi persoana pe care o aşteptau de foarte multă vreme, în timp ce aceia care au o relaţie de câţiva ani pot ajunge să facă pasul următor.

Balanţă

Unii nativi se gândesc să facă o schimbare radicală, să plece din ţară sau să îşi schimbe domeniul de activitate. E o perioadă destul de zbuciumată, dar care se va termina cu bine.

Scorpion

Scorpionii vor descoperi că au capacităţi nebănuite în următoarele trei luni şi vor ajunge să descopere o forţă lăuntrică pe care nici nu ştiau că o posedă. Vor reuşi să depăşească cu brio toate încercările la care sunt supuşi.

Săgetător

Şi pentru aceşti nativi se limpezesc apele şi se pare că vor reuşi, în sfârşit, să iasă din pasa mai proastă în care au intrat. Lucrurile se vor îmbunătăţi semnificativ în toate planurile.

Capricorn

Alergi după bani, dar ai grijă să nu neglijezi şi celelalte aspecte care ţin de viaţa ta. Nu pune pe planul secund familia sau relaţia cu persoana iubită, ci încearcă să ţii un echilibru între toate aceste planuri.

Vărsător

Vărsătorii care sunt de ceva vreme într-o relaţie ar putea primi vestea că familia se va mări! Planul lor astral indică faptul că este o perioadă prielnică pentru copii şi pentru nunţi.

Peşti

Astrele îţi oferă toate resursele pentru a trece cu bine peste toate obstacolele pe care le vei întâmpina. Ai încredere în tine şi totul va fi bine.