I se aplică legea Anastasia! Detaliul descoperit de procurori schimbă datele problemei în cazul lui Vlad Pascu

Publicat: 29/08/2023 | 16:39

Se complică lucrurile în cazul lui Vlad Pascu, șoferul de 19 ani, care a ucis doi tineri, în localitatea 2 Mai. Procurorii au extins urmărirea penală în urma expertizei Institutului de Medicină Legală, care a arătat că băiatul consumase un cocktail de stupefiante. Astfel, Vlad Pascu va a fi învinuit și pentru că a condus sub influența drogurilor, iar acest lucru face aplicabilă legea Anastasia. 

Inițial, în urma teribilului accident din 2 Mai, Vlad Pascu fusese acuzat de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului. Însă, procurorii din Constanța au extins urmărirea penală și au cerut o expertiză toxicologică. Aceasta a arătat că tânărul consumase un cocktail de stupefiante. Mai exact, se pare că Vlad Pascu luase șase droguri. Analizele de sânge au indicat prezența în corp a acestor substanțe interzise.

Astfel, în urma rezultatului expertizei de la Institutului de Medicină Legală, tânărul o să fie învinuit și pentru că a condus sub influența drogurilor. Ceea ce înseamnă că Vlad Pascu nu mai are nicio șansă de a scăpa de închisoare, deoarece în cazul lui devin aplicabile prevederile Legii Anastasia, care spunea că aceia care urcă la volan sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor și produc accidente soldate cu morți vor ajunge la închisoare.

Reamintim că în cazul accidentului provocat de Vlad Pascu, doi tineri au murit, în data de 19 august, în localitatea 2 Mai. Șoferul a intrat în plin în grupul tinerilor, care se deplasau pe marginea carosabilului, iar după ce i-a lovit a plecat de la locul accidentului.

(CITEȘTE ȘI: TATĂL LUI VLAD PASCU A PLECAT, PE ASCUNS, DIN ROMÂNIA. PĂRINTELE UCIGAȘULUI DE LA 2 MAI A RUPT ORICE LEGĂTURĂ CU PERSOANELE APROPIATE)

Prevederile legii Anastasia

Legea Anastasia a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis în data de 7 iulie și prevede că șoferii care se urcă la volan sub influența alcoolului sau a drogurilor, ori fără permis de conducere și fac accidente mortale ajung direct la închisoare. Această lege a fost inițiată după ce Anastasia, o fetiță de 4 ani din Iași, a fost ucisă anul trecut de o șoferiță fără permis care a fost condamnată la închisoare cu suspendare.

„De o lună de zile, băutura şi drogurile la volan îi vor duce la închisoare pe cei care până acum se puteau folosi de portiţe ale legii. Nu mai există portiţe, ci doar porţi mari ale închisorilor unde criminalii trebuie să rămână atâta timp cât este necesar pentru ca în numele victimelor societatea să considere că s-a făcut dreptate. (…)

Am fost întrebat de foarte mulţi oameni în aceste zile dacă Legea Anastasia este în vigoare. Un zvon, lansat din confuzie sau ticăloşie, privind intrarea în vigoare de anul viitor a creat din nou sentimentul că cei cu resurse, cei care ştiu să se descurce scapă de pedeapsa cuvenită, închisoarea, chiar şi în situaţia în care omoară oameni folosind un autoturism pe post de armă. (…)

Nu, autorul tragediei de la 2 Mai nu va scăpa de închisoare după ce va fi condamnat definitiv de o instanţă de judecată. Legea Anastasia, Legea 213/2023, a fost publicată în Monitorul Oficial din 10 iulie şi a intrat în vigoare trei zile mai târziu, la 13 iulie”, declara în urmă cu doar câteva zile senatorul PSD Robert Cazanciuc, inițiatorul legii Anastasia.

(VEZI ȘI: VAL DE NEREGULI ÎN CAZUL INTERVENȚIEI POLIȚIȘTILOR LA TRAGEDIA DIN STAȚIUNEA 2 MAI. CE ARATĂ RAPORTUL CORPULUI DE CONTROL)