Îl vor liber pe Vlad Pascu, tânărul care a produs tragedia de la 2 Mai! Pagina care s-a viralizat rapid: „Nu a făcut nimic greșit”

Publicat: 25/08/2023 | 17:40
Vlad Pascu, tânărul care s-a urcat drogat la volan și a provocat tragedia de la 2 Mai / Sursă foto: Instagram

Vlad Pascu a devenit cunoscut în întreaga țară după ce pe data de 19 august a provocat un accident mortal pe o stradă din stațiunea 2 Mai. În urma impactului, Roberta și Sebi, de 20, respectiv 21 de ani, și-au pierdut viața. Alte trei victime sunt în spital. În prezent, tânărul de 19 ani se află în arest preventiv pentru 30 de zile, iar familiile îndurerate își plâng copiii. Culmea, în mijlocul unui scandal de proporții și a unui val de ură publică pentru băiatul de magnați care s-a urcat drogat la volan, a început o mică mișcare „FREE Vlad Pascu”. 

Sunt șanse enorme ca Vlad Pascu să fie cel mai huiduit om al momentului. Românii și mai ales cei care au copii de vârsta lui Sebi și a Robertei înțeleg durerea părinților și le este greu să empatizeze un puști care avea totul, dar a ales să se suie la volan după ce consumase substanțe interzise. Toxicoman de ani buni, mai bine de 6, cu anturaje de tapa sa, așa cum s-a văzut în multe clipuri postate pe rețelele de socializare și aduse la lumină de către presă, tânărul este departe de a fi simpatizat.

Pe de altă parte, „frații” copilului de bogătani nu l-au uitat la greu și s-au apucat să-l apere în fața lumii. Mai mult de atât, au scos la iveală și alți simpatizanți.

(CITEȘTE ȘI: Noi imagini șocante cu Vlad Pascu, șoferul drogat care i-a ucis pe Sebi și Roberta: ”Sunteți niște terminați!”)

Vlad Pascu și-a făcut fani. Comentarii halucinante de susținere

Peste noapte, a apărut un cont denumit „FREE Vlad Pascu” creată, cel mai probabil, de către prietenii tânărului. În nici măcar 24 de ore de când a fost creată pagina de TikTok, a strâns mai bine de 317 aprecieri și 72 de urmăritori. Clipurile cu beizadeaua au „rupt”, aducând o mulțime de comentarii și reacții de susținere. Iată doar câteva dintre ele:

„Bă, doar mie mi se pare puțin rău de le? Mă refer la faptul că nu îl cunosc, nu e ok ce s-a întâmplat, dar poate că el nu și-ar fi dorit să se întâmple asta”, „Rege pe bune din pușcărie”, „Dați-i drumul băiatului meu, Pascu, el nu a făcut nimic greșit”.

Susținătorii lui Vlad Pascu

Pe de altă parte, au fost, bineînțeles, și oameni care au criticat aspru atât existența paginii, cât și pe cei care îi țin partea lui Pascu sau cred că nu este atât de grav ce a făcut el. De asemenea, autorul paginii a precizat faptul că inculpatul și-a șters conturile de pe rețelele de socializare.

(CITEȘTE ȘI: Primele declarații ale fiicei lui Dan Lăzărescu, despre accidentul provocat de beizadeaua Vlad Pascu: “Cu două săptămâni înainte să moară, tata…”)

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult