Imagini spectaculoase din casa Ginei Pistol şi a lui Smiley după renovare. Fosta prezentatoare este încântată de rezultate

De: Cancan
Publicat: 29/10/2021 | 12:09

Gina Pistol și Smiley s-au apucat serios de treabă. În ultimele luni, cei doi s-au ocupat serios de renovarea locuinţei şi asta pentru că după ce micuţa lor a venit pe lume a fost nevoie de câteva schimbări. Frumoasa blondină a făcut dezvăluiri despre cum decurg lucrurile pe pagina sa de Instagram.

Gina Pistol şi Smiley trăiesc cea mai frumoasă perioadă din viaţa lor. Cei doi formează un cuplu de câţiva ani, iar de câteva luni sunt părinţii unei fetiţe superbe.  Aceştia îşi doresc ca micuţa lor să trăiască într-un mediul cât mai plăcut, iar din acest motiv au făcut câteva schimbări în căminul lor.

Casa are living, bucătărie deschisă, trei dormitoare, trei băi și garaj. Locuința, în valoare de 300.000 de euro, aparține artistului și a cumpărat-o în urmă cu 10 ani, iar acum cuplul a decis să o renoveze, în așa fel încât să fie mai potrivită familiei.

CITEŞTE ŞI: GINA PISTOL SE SIMTE EPUIZATĂ! ”NU MAI REZIST CU DUREREA ASTA”

Cei doi au apelat la o echipă de muncitori, iar în acest moment lucrările sunt aproape gata. Pentru că are o relaţie apropiată cu fanii săi, Gina Pistol le-a dezăluit acestora câteva imagini din interior, mai exact cu holul și baia, care sunt încă în proces de finisare.

„Sunt foarte frumoase culorile, sunt mult mai frumoase în realitate. Acum sunt și neșterse.”, a spus Gina Pistol, fiind extrem de mândră de felul în care au ieșit cele două băi din casă.

Gina Pistol, s-a mutat într-un apartament în timpul renovării

Pentru că gălăgia și praful care se fac în urma unei demolări ar putea să o deranjeze pe micuța sa, Gina Pistol a luat decizia de a se muta într-un apartament până când renovarea va fi gata.

 „E atât de aiurea să te muți pe vremea asta cu tot cu copil, cu pisică, de la casă într-un apartament micuț. Practic mi-am luat doar câteva lucruri la mine. Vă dați seama, ce să nu-i iei copilului? Că practic te gândești că ai nevoie de tot. Sperăm să le terminăm cât mai repede, să ne întoarcem la casă, că sunt pereții atât de subțiri la bloc, nici apă nu pot să beau noaptea după ce a adoarme fii-mea, că se aude tot”, a mărturisit Gina Pistol pe Instagram în urmă cu câteva săptămâni.

 

Sursă foto: Instagram