Imaginile momentului în showbiz! Connect-R și Misha, filmați în ipostaze tandre la 1 an de la anunțul divorțului! Andra i-a dat de gol

Publicat: 15/08/2019 | 17:40

Connect-R și Misha au fost filmați în ipostaze tandre la un  an de la anunțul divorțului, pe care l-au semnat în mare secret. Andra a fost cea care i-a dat de gol pe cei doi foști soți, iar imaginile cu ei îmbrățișați i-au bucurat pe mulți apropiați, dar și pe fanii lor. Artistul și frumoasa blondină s-au ascuns o perioadă, dar acum nu mai pot nega faptul că între ei ar fi deja mai mult decât o simplă prietenie. 

Citește și: Connect-R, surprins într-o ipostază neașteptată alături de Misha! Cum s-au pozat cei doi foști soți în vacanță

Connect-R și Misha, filmați în ipostaze tandre la 1 an de la anunțul divorțului

Connect-R și Misha au fost filmați în ipostaze tandre la petrecerea organizată de ziua de naștere a Mariei, fata cea mare a lui Pepe. Celebrul latino-lover și Raluca Pascu și-au sărbătorit fiica cu două zile în avans. Și asta pentru că, de fapt, astăzi, frumoasa Maria împlinește șapte ani. După cum puteți observa atât în colajul de mai jos, cât și în imaginile din galeria foto a articolului, momentul în care a fost adus tortul spectaculos realizat pentru sărbătorită, toți invitații au filmat scenele emoționante și i-au cântat tradiționalul: “La mulți ani”.

În înregistrările făcute publice de Andra Măruță, nașa sărbătoritei, apar Connect-R și fosta lui soție, care sunt îmbrățișați și radiază de fericire. Carismaticul artist o ține protectiv pe Misha, care filmează și ea cu telefonul mobil momentul venirii tortului Mariei. Pe clipurile video urcate pe Facebook de Andra se vede cum cântărețul se îndepărtează doar pentru câteva clipe de Misha, după care revine imediat lângă ea și are gesturi care vorbesc despre cât de mare este, de fapt, apropierea dintre ei. Unii dintre internauți s-au grăbit deja să anunțe bucuroși că cei doi foști soți s-ar fi împăcat. Deocamdată, niciunul dintre ei nu a făcut nicio declarație despre o eventuală relație de iubire. Ei au o fetiță superbă împreună: Maya are cinci anișori și nu a lipsit de la petrecerea cu ștaif organizată în cinstea Mariei, una dintre fiicele lui Pepe.

Connect-R și Misha, filmați în ipostaze tandre la ziua de naștere a Mariei, fata cea mare a lui Pepe © Facebook

Citește și: Misha, apel disperat făcut în timpul vacanței cu fostul soț, Connect-R

Msha și Connect-R s-au căsătorit în vara anului 2013

Misha, pe numele din buletin Mihaela Mihalache, e o artistă din România. Ea s-a căsătorit civil cu Connect-R pe 24 iulie 2013, iar în septembrie, 2014, ei și-au jurat credință și iubire în fața Lui Dumnezeu. Când şi-au unit destinele, el avea 31 de ani, iar ea, 22. Naşii cuplului sunt Pepe şi Raluca. Ştefan Mihalache, pe numele de scenă Connect-R, s-a născut pe 9 iunie 1982, în București. El este un artist și actor de hip hop, dance și pop de etnie romă din România. Cei doi artiști au devenit părinți pe 25 ianuarie 2014. Fiica lor poartă numele Maya.

Pe 14 august 2018, Connect-R a anunțat printr-o postare emoționantă făcută pe rețelele de socializare că el și Misha au divorțat în secret din 2016. “Nu obisnuiesc sa impartasesc lucruri atat de intime cu nimeni, dar nici sa gasesc minciuni tot timpul nu pot. Sunt aproape 2 ani de la divort. 2 ani de cand am hotarat sa ramanem prietenii si parintii copilului nostru! Viata merge mai departe pentru fiecare dintre noi! Atat am avut de spus! Rog pe toata lumea inclusiv presa sa nu ne puna intrebari, multumim anticipat”, a scris cântărețul pe Instagram și Facebook în vara anului trecut.

Alina Dragusin