În ce relație sunt Roxana Dobre și Marymar, noua iubită a lui Tzancă Uraganu. Ce gest au făcut divele, în văzul tuturor

Publicat: 03/05/2021 | 12:35

Roxana Dobre și Marymar, noua iubită sexy a lui Tzancă Uraganu le-au arătat tuturor cât de bine se înțeleg și fanii lor au fost în delir. Cele două brunete voluptoase s-au distrat de minune pe piesele cântate de bărbații lor iubiți și și-au unduit formele până în zori.

Regina lui Florin Salam și Alina Marymar, noua iubită a lui Tzancă Uraganu sunt cele mai bune prietene! Cele două se înțeleg de minune și se afișează în ipostaze incendiare pe rețelele de socializare.

Frumoase, voluptoase, brunetele încing atmosfera și dansează până în zori, ori de câte ori au ocazia, dar mai ales atunci când le cântă bărbații din viața lor. De curând, Alina Marymar a postat în social media mai multe imagini cu ea și Roxana Dobre, iar internauții au luat-o razna!

Cu cine îl face gelos Mădălina Miu, pe Tzancă

Cum era de așteptat, Mădălina Miu nu se lasă mai prejos și încearcă, subtil, să îl facă gelos pe fostul ei partener, Tzancă Uraganul. După cum bine se știe, manelistul  a părăsit-o pe Mădălina și s-a combinat cu o bombă sexy pe nume Marymar.

Cu toate acestea, celebrul cântăreț a lăsat-o baltă pe logodnica sa, cea pentru care o părăsise, de altfel, pe Lambada, mama fetiței lui. Acum, artistul se afișează fericit cu o brunetă cu trup de braziliancă, sexy și provocatoare.

Mădălina Miu nu și-a schițat până acum frustrarea pe rețelele de socializare, arătând doar fericire și bună dispoziție. Ultima sa filmare de pe TikTok arată, însă, că încearcă să-l facă gelos pe Tzancă. Bruneta a postat un clip cu nimeni altul decât „rivalul” lui Tzancă, Dani Mocanu. Manelistul o săruta pe obraz, iar Mădălina părea în culmea fericirii. La descriere, aceasta a spus „Surpriză mare”, semn că ceva promițător urmează.