În România sunt aproape 27.000 de locuri de muncă disponibile, în 7 octombrie 2019

De: C.S.A.
Publicat: 07/10/2019 | 13:14

Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), sunt disponibile 26.778 locuri de muncă, în 7 octombrie 2019. (VEZI ȘI: SUNT 460 LOCURI DE MUNCĂ DISPONIBILE PENTRU ROMÂNI ÎN SPAŢIUL ECONOMIC EUROPEAN, ÎN 2 OCTOMBRIE 2019)

La nivel naţional, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (2.142), agent de securitate (1.396), lucrător comercial (1.109), ucenic (1.061), muncitor necalificat în industria confecţiilor (858), lăcătuş mecanic (827), manipulant mărfuri (753), confecţioner-asamblor articole din textile (611), şofer autocamion/ maşină de mare tonaj (494), vânzător (482), operator confeţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice (478).

Peste 15.000 de locuri de muncă pentru absolvenți de studii medii

Din cele 26.778 de locuri de muncă vacante declarate de angajatori la agențiile pentru ocuparea forței de muncă, 1.275 sunt destinate persoanelor cu studii superioare (inginer în diferite domenii de activitate, programator, manager,  medic, contabil etc), 15.329 pentru persoanele cu studii liceale, postliceale, profesionale, restul locurilor de muncă fiind destinate persoanelor cu studii primare/gimnaziale sau fără studii. (CITEȘTE AICI: PESTE 30.000 DE LOCURI DE MUNCĂ VACANTE ÎN ROMÂNIA, ÎN 24 SEPTEMBRIE 2019)

Oferta locurilor de muncă la nivel național poate fi consultată pe site-ul ANOFM (www.anofm.ro), la secțiunea Persoane fizice/Locuri de muncă vacante. În ceea ce privește locurile de muncă la nivel județean, aceste informații pot fi vizualizate pe pagina de internet a fiecărei agenții pentru ocuparea forței de muncă județene/municipale sau la sediul acestora.

„Baza de date a locurilor de muncă vacante este una dinamică, informațiile prezentate reflectând situația existentă la ora 7:00 AM”, mai arată reprezentanții ANOFM.