Incendiu în Buzău. Trei frați cu vârste cuprinse între 1 și 4 ani au ajuns, de urgență, la spital

Publicat: 22/03/2023 | 12:11
Victimele incendiului din Buzău au fost transportate la spital. Sursă foto: Pixabay

Miercuri, 22 martie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Buzău a transmis faptul că un incendiu cumplit a izbucnit în localitatea Tărăbărăști, comuna Gălbinași, Buzău. Trei copiii și unchiul lor au ajuns la spital, în urma indecentului. Cea mai mică dintre victime are un an și s-a ales cu arsuri pe aproape 40% din suprafața corporală.

În dimineața zilei de miercuri, un incendiu a izbucnit într-o casă din Buzău, după ce copiii s-ar fi jucat cu focul. În momentul în care și-a dat seama că locuința a luat foc, unchiul celor mici i-a luat din calea flăcărilor și i-a dus la un vecin.

Pompierii au fost anunțați și au venit cu trei autospeciale dintre care două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. Când au ajuns la fața locului, au constat că cel mai mic dintre frați, de doar un an, are arsuri de gradul 1 și 2 pe aproximativ 40% din suprafața corporală.

(CITEȘTE ȘI: Momente de panică pentru Berna! Un incendiu puternic a distrus una dintre proprietățile familiei: „Eram foarte speriată”)

Ce s-a întâmplat cu copilul de un an din incendiul din Buzău

Conform datelor transmise de către ISU Buzău, copilul a fost transmis la UPU (unitatea de primiri urgențe) Buzău, unde medicii încearcă să-l salveze, dar doresc transferarea sa la București, unde ar avea mai multe șanse. Frații săi, de 3, respectiv 4 ani, au fost transportați, de asemenea, la spital. Partea bună este că minorii se află într-o stare stabilă după incendiu, potrivit reprezentanților de la spital.

„Micuții sunt stabili la acest moment, în curs de investigații”, spun reprezentanții UPU Buzău.

Nu doar cei mici au avut nevoie de îngrijire specializată după incendiul cumplit, ci și unchiul lor, care prezintă arsuri pe ambele brațe, de gradul 1.

(CITEȘTE ȘI: Clipe de groază pentru un cunoscut cântăreț de muzică populară! Un incendiu puternic i-a distrus casa în doar 10 minute)

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult