Încep înscrierile la Evaluarea Naţională 2022! Tot ce trebuie să știi

Publicat: 29/05/2022 | 21:11

Elevii de clasa a VIII-a se pregătesc pentru susținerea probelor scrise la Evaluarea Națională 2022. Potrivit calendrului publicat de Ministerul Educaţiei, înscrierile la Evaluarea Naţională 2022 vor avea loc în ultima săptămână de cursuri a elevilor de clasa a VIII-a, astfel startul va fi dat pe data de 30 mai.

În acest an, înscrierile la Evaluarea Naţională vor avea loc în perioada 30 mai – 3 iunie, ceea ce înseamnă că absolvenţii de clasa a VIII-a au la dispoziţie 5 zile pentru a depune actele necesare care să le asigure înscrierea la examen.

La Evaluarea Naţională 2022 se pot inscrie absolvenţii clasei a VIII-a din seria curentă și din seriile anterioare, care nu au participat în nici o sesiune la unul din examenele naţionale: examenul de capacitate, testele naţionale, tezele cu subiect unic sau evaluare naţională.

Astfel, pentru a intra în examen, fiecare elev trebuie să depună la sediul școlii pe care a absolvit-o, o serie de documente care prevăd eligibilitatea de a participa la Evaluarea Națională 2022.

Dosarul trebuie să conțină următoarele documente pentru înscrierea elevilor la examen.

  • Cerere tip (se va semna atât de copil, cât și de reprezentantul legal al minorului);
  • Copie CI (sau certificat de naștere pentru cei care încă nu au carte de identitate);
  • Foaia matricolă

Probele de la Evaluarea Naţională 2022 au loc în zilele de 14 şi 16 iunie 2022

Calendarul oficial pentru Evaluarea Naţională 2022 a fost transmis de Ministerul Educaţiei. Primul examen important din viaţa absolvenţilor de gimnaziu va fi cel la Limba și literatura română, programat pentru data de 14 iunie. Acesta va fi urmat de proba la Matematică, pe 16 iunie. Elevii care aparțin minorităților naționale vor susține pe 17 iunie 2022 proba la Limba și literatura maternă.

  • 14 iunie 2022- Limba și literatura română — probă scrisă;
  • 16 iunie 2022- Matematica — probă scrisă;
  • 17 iunie 2022- Limba și literatura maternă — probă scrisă;

Evaluarea Naţională 2022. Rezultatele se afişează pe data de 23 iunie

Emoţiile vor continua apoi pentru absolvenții de gimnaziu, până la afişarea rezultatelor. Aceştia vor afla primele note pe data de 23 iunie 2022, rezultatele urmând să fie afișate până la ora 14:00.

În aceeași zi, între orele 16:00 și 19:00, dar și pe data de 24 iunie 2022, între orele 08:00 şi 12:00, elevii de clasa a VIII-a vor putea depune contestații. Acestea urmează să fie rezolvate între 24 și 29 iunie, urmând ca rezultatele finale ale Evaluării Naționale 2022 să fie afișate pe data de 30 iunie 2022.