Incredibil! Ce răspuns a primit o femeie după ce a anunțat dispariția fiicei sale. „A pierdut-o, extraordinar!”

Publicat: 06/07/2021 | 16:55

O femeia din Galați reclamă comportamentul jignitor și deplasat pe care un dispecer de la 112 l-a avut atunci când a anunțat că fiica ei a dispărut. Întreaga conversație a fost înregistrată și făcută publică.

O mamă din Galați a trecut prin clipe de groază după ce fiica ei a dispărut. Aceasta a apelat serviciul de urgență 112, însă s-a lovit de ignoranța unui dispecer. Se pare că tânăra care a dispărut fusese externată de la Spitalul de Psihiatrie din Galați, iar mama sa se temea că din cauza afecțiunilor pe care le are ar putea să își facă rău. (CITEȘTE ȘI: MESAJUL ULUITOR POSTAT DE O TÂNĂRĂ DIN TELEORMAN, CARE ERA DATĂ DISPĂRUTĂ ȘI CĂUTATĂ DE POLIȚIE)

”Fiica mea de 16 ani este pacient NPI (neuropsihologie pediatrică – n.r.), din 2019, cu multiple diagnostice și internări pe secția de cronici de la Psihiatrie. Ideea e că ea dezvoltă obsesii. În internare a dezvoltat o obsesie pentru un gardian, ceea ce nu e deontologic și contravine normelor pe care ar trebui să le aibă spitalul.

Dincolo de acest lucru, externarea s-a făcut pe 2 iulie, cu biletul de ieșire ca fiind „ameliorat”. După-amiază, copilul, într-un episod hipomaniacal, pentru că le face foarte des și random, a plecat, pur și simplu, de lângă mine”, a declarat mama tinerei pentru libertatea.ro.

„Nu te poți apropia de ea”

Imediat ce a observat că fiica ei a dispărut a sunat la 112 pentru a cere ajutor, însă acesta nu a venit. Femeia se temea ca tânăra să nu se rănească pe ea sau pe altcineva, în tot acest timp în care a dispărut. Aceasta a apelat de două ori la 112. La primul apel i s-a spus că nu se poate face nimic pentru că fata nu poate fi considerată dispărută.

”Episoadele hipomaniacale sunt cu violențe. Inclusiv fizice. Adică nu te poți apropia de ea. Copiii NPI au o forță fizică mult mai mare decât ceilalți. Un om obișnuit nu poate reține un bolnav psihic, pentru că nu are forță. Asta doar dacă e cel puternic, foarte dominant, ceea ce nu e cazul la mine, care sunt juma de buletin”, a mai spus mama tinerei.

Discuția cu dispecerul de la 112

A doua oară când femeia a sunat a avut parte de dialogul incredibil cu dispecera de la 112.

– 112, ce urgență aveți?

– Am revenit. I-am pierdut urma în zona restaurantului… Alex, pardon. Pe faleză.

– Deci n-o mai vedeți acum, nu mai știți unde este.

– A urcat prin boscheți…

– Da, rămâneți să le spuneți celor din Ambulanță (se întrerupe)

(se trece la Ambulanță)

– A pierdut-o, extraordinar… Alo?

– Bună seara. I-am pierdut urma în zona restaurantului Alex.

– E, dacă i-ați pierdut urma, doamnă, când o găsiți, este liniștită și vrea să meargă la spital, reveniți la 112. Nu vine nimeni s-o caute în tot orașul.

– Da, dar nu este și Poliția pe fir? Că nu înțeleg.

– Poliția nu este în acest moment pe fir. Dar nici Poliția nu aleargă după ea. Dacă ea este fugită și n-o vede nimeni, unde s-o caute Poliția, doamnă?

– E un minor, pacient de neuropsihiatrie. Cine să alerge, dacă nu autoritățile care se ocupă?

– Dacă ea nu mai este în raza dumneavoastră și e ascunsă undeva, un s-o caute Poliția?

– Păi, nu știu, doamnă, nu se ocupă Poliția cu asta?

– Păi, cum nu știți? Dumneavoastră n-o mai vedeți deloc?

– Dacă nu îmi găsește minorul, Poliția la ce mai…

– Doamnă, mă ascultați un pic, vorbiți numai dumneavoastră? Facem un dialog? Auziți, doamnă, vorbiți cu Poliția. Poliția, chiar fac inversare, că nu se poate…

(VEZI ȘI: FOST CONCURENT ”CHEFI LA CUȚITE”, DE NEGĂSIT! MIHAI CSILLAG A DISPĂRUT DE 3 LUNI, IAR MAMA LUI A FĂCUT UN APEL DISPERAT PE FACEBOOK)