Inspectorii ANPC lovesc din nou! Un magazin alimentar din București a fost ultima „victimă”

Publicat: 24/10/2022 | 21:27
ANPC a intervenit

Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au descoperit nereguli uriașe într-un magazin alimentar din București. Specialiștii au rămas șocați în momentul în care au văzut cum arată spațiile de depozitare ale alimentelor perisabile. 

Controalele s-au intensificat din ce în ce mai mult în ultima perioadă, iar comisarii au descoperit o mulțime de nereguli în multe magazine din România. A plouat cu amenzi și în București în ultimele zile, mai ales pentru patronii magazinelor mici de la colț de bloc.

VEZI ȘI: ANPC A LOVIT DIN NOU. CFR CĂLĂTORI A PIERDUT DREPTUL DE A UTILIZA 9 GARNITURI DE TREN

Magazin alimentar din București, „victima” comisarilor ANPC

Inspectorii ANPC au băgat spaima în toți cei care dețin o afacere pe teritoriul României. Dacă până acum controalele se desfășurau mai mult în restaurante și localuri cunoscute, iată că și magazinele mici au devenit o țintă sigură a specialiștilor. Din ce în ce mai multe magazine de la colțul blocului ajung să fie închise din cauza neregulilor descoperite, iar comisarii sunt nevoiți să aplice amenzi uriașe.

Același lucru s-a întâmplat recent și într-un magazin alimentar din București. Atunci când nimeni nu se aștepta, comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au trecut pragul magazinului și au început să inspecteze, printre multe altele, și locul în care sunt depozitate alimentele perisabile. La prima vedere, aceștia au putut descoperi o ladă veche din tablă, fără burete și ruginită. Proprietara magazinului a încercat să intervină, însă nu a putut să îi convingă de prea multe pe cei care au venit în control, așa că s-a ales cu o amendă uriașă.

„- Da, pe aici, așa. Ridicați puțin să vedem. Ce e acolo? 

– Burete.

– Aici ce e? Pe ventilatorul ăsta aici ce e? Dumneavoastră ați mânca așa ceva?

– Nu…”, a fost o parte din discuția pe care inspectorii ANPC au avut-o cu proprietara magazinului.

Control ANPC într-un magazin din București. Foto: Captură video/TikTok

CITEȘTE ȘI: IREAL! CE AU DESCOPERIT INSPECTORII ANPC ÎNTR-UN MAGAZIN DIN GIURGIU

Videoclipul a devenit viral pe rețelele de socializare, iar oamenii au fost oripilați de ceea ce au văzut. Mulți dintre ei au dorit să știe unde se află locația pentru a o putea evita pe viitor.

„Ar trebui să cumpere altele”, „Luați patronii la rost că nu cumpără aparatură nouă”, „Ar trebui să scrieți numele magazinului să știm de ce să ne ferim”, au fost doar câteva dintre comentariile adăugate de către utilizatorii de pe TikTok.

This browser does not support the video element.

Valentina Ene
Valentina Ene a ales să lucreze în presă din anul 2019, dar a cochetat cu lumea mondenă încă din liceu. Pasionată de showbiz, dar și de actualitate, s-a alăturat site-ului CANCAN.RO pentru a putea acoperi o paletă cât mai largă de subiecte. Valentina Ene este redactor la site-ul CANCAN.RO, ... citește mai mult