Ionuț Dolănescu a luat decizia! Ce va face cu locuința părintească din București. „Nu s-a mai îngrijit de soarta ei”

Publicat: 14/08/2021 | 13:01

„Războiul” din familia Dolănescu a ajuns la final. Cei doi frați și-au împărțit moștenirea, iar acum apele par că s-au liniștit. Dacă Dragoș Dolănescu a decis să vândă vila de la Sinaia, pentru care s-a luptat în instanță, Ionuț Dolănescu are de gând să se mute în casa pe care a primit-o moștenire.

Spre deosebire de fratele său, Ionuț Dolănescu a decis să nu se despartă de moștenirea pentru care s-a luptat atâta timp. În urma procesului, acesta a primit casa părintească din Capitală și a decis să o recondiționeze, iar în cel mai scurt timp să se mute, cu întreaga familie, în casa de pe strada Caimatei. (CITEȘTE ȘI: IONUȚ DOLĂNESCU REACȚIONEAZĂ DUPĂ CE FRATELE SĂU A SCOS LA VÂNZARE CASA PRIMITĂ MOȘTENIRE! „DRAGOȘ SĂ AIBĂ MAI MULT RESPECT”)

„Am decis să mă stabilesc în casa copilăriei mele, în casa tatălui, de pe strada Caimatei. Ca atare, am luat legătură cu un arhitect şi am ajuns amândoi la concluzia că locuinţa are urgent nevoie de îmbunătăţiri.

Nici nu mă miră, fiindcă imobilul are peste 100 de ani vechime, iar tata nu s-a mai îngrijit foarte tare de soarta ei în ultima perioadă a vieţii sale”, a declarat Ionuţ Dolănescu pentru impact.ro.

Ionuț Dolănescu se mută în casa părintească

Se pare că Ionuț Dolănescu este pus pe fapte mari. În curând întreaga locuință va intra în reparații și chiar o să fie extinsă. Artistul se gândește să mai construiască o mansardă și să aducă îmbunătățiri considerabile imobilului.

„Nu a mai investit nimeni în această casă de ani buni, dacă nu chiar de decenii. Am decis să o şi măresc, fiindcă având deja trei copii, am nevoie de spaţii mai mari. În plus, cred că voi alege şi varianta propusă de arhitect, de a-i adăuga şi o mansardă, lucru care cred că i se potriveşte foarte bine.

O să dureze ceva până când casa va fi renovată, dar de acum nu mai contează, fiindcă acum casa e a mea, cu acte în regulă şi sunt foarte bucuros din pricina asta”, a mai spus Ionuţ Dolănescu.

(VEZI ȘI: RĂZBOIUL FRAȚILOR DOLĂNESCU NU S-A ÎNCHEIAT! IONUȚ ȘI DRAGOȘ NU ȘI-AU MAI VORBIT DE ZECE ANI)