Ipoteză scandaloasă în cazul amantei Prințului William. Moștenitorul coroanei ar fi înșelat-o pe prințesa Kate când aceasta era însărcinată

Publicat: 16/03/2023 | 12:42
Rose Hanbury, femeia despre care se spune că a stricat casa regală

După lansarea serialului documentar pe Netflix, avându-i ca protagoniști pe Meghan Markle și Prințul Harry, o poveste scandaloasă despre infidelitatea Prinţului William a fost scoasă la lumină de jurnalista canadiană Nicole Cliff pe Twitter, de revista Elle, de publicaţiile The Guardian și The Sun.

Ultima ipoteză scandaloasă despre amanta Prințului William

Nicolle Cliff a spus că The Sun a publicat în 2019 un articol care indica faptul că un cuplu nobil pe nume Cholmondeley, apropiat familiei regale britanice, s-a îndepărtat de palatul Kensigton și a fost trecut pe lista neagră rude ale lui William și Kate Middleton. Motivul pentru care acest cuplu de nobili a lăsat deoparte Kesingtonul ar fi fost ipotetica relație dintre prințul de Wales și marchiza de Cholmondeley.

Aceeași jurnalistă mai susține că răceala dintre copiii regelui Charles ar veni tocmai din infidelitatea lui William: „Asta ne-a distrus copilăria, faci aceleași prostii ca tata, ai trei copii mici”, i-ar fi strigat Harry.

Moștenitorul coroanei ar fi înșelat-o pe prințesa Kate când aceasta era însărcinată

Practic, despre legătura lui William (40 de ani) cu Rose Hanbury, presupusa amantă a moștenitorului coroanei britanice, s-a scris prima dată la mijlocul anului 2019, când au apărut imagini cu prințul petrecând o seară cu Hanbury, până atunci cea mai bună prietenă al lui Kate. Cei doi s-ar fi bucurat de o cină romantică și au fost văzuți la un restaurant italian elegant din capitala Londrei. Potrivit informațiilor unui chelner de la restaurant, citat de Marca, William îi dăduse lui Rose un colier de perle de Ziua Îndrăgostiților. Însă, ceea ce ar putea întări convingerea că prințul i-ar fi fost infidel este un aspect pe care tabloidul Daily Mail l-a raportat cu privire la Prințesa de Wales, în momentul când ea a spus că nu se așteaptă ca William să-i aducă flori de Ziua Îndrăgostilor, pentru că „nu îi mai stă în obicei”.

Rose Hanbury (în stânga), femeia care ar fi aprins scandalul în Casa Regală Britanică

Imaginile surprinse din restaurantul italian au dat de înțeles că cei doi amorezi sunt foarte apropiați unul de celălalt, sugerând, de fapt, că ar putea avea o aventură pe față, chiar dacă nu a existat niciodată cea mai mică confirmare în urma acestor acuzații. Mai ales că aventura ar fi avut loc când Kate era însărcinată cu al treilea copil. Dar asta nu i-a împiedicat pe fani să tragă concluzii de-a dreptul scandaloase..

Cine este Rose Hanbury, detalii puțin știute până acum

Rose Hanbury are 35 de ani, locuiește în Norfolk, fiind vecina prinților. Anterior a lucrat ca model la aceeași agenție cu celebra Kate Moss. Rose s-a căsătorit în 2009 cu Marchizul de Cholmondeley, un bărbat cu 23 de ani mai mare decât ea, cu care are trei copii.

Născută pe 15 martie 1984, Rose este o veche cunoștință a familiei regale britanice. Rose și David au divorțat în 2019. Era momentul când au început zvonurile despre o aventură cu Prințul William. Publicația Marca face referiri cu privire la titlul ei regal, afirmând că nu este singurul, deoarece fanii regali au numit-o „rivala rurală” a lui Kate Middleton.

The Sun scrie că în 2019 Kate și Rose s-au certat groaznic. „Au fost apropiate, dar acum nu mai este cazul”. Prima i-a interzis fostei sale prietene să mai participe la vreun eveniment regal, limitând contactul între aceasta și soțul ei. „Este bine cunoscut faptul că cele două femei s-au certat groaznic. William a vrut să joace rolul de pacificator, astfel încât cele două cupluri să poată rămâne prietene, având în vedere că trăiesc atât de aproape unul de celălalt și au mulți prieteni comuni. Dar Kate a spus clar că nu vrea să-i mai vadă”.

Cu toate acestea, presupusa amantă a lui William a fost văzută în public la înmormântarea Reginei Elisabeta, ajungând la Westminster Abbey, pe 19 septembrie 2022. Surse apropiate casei regale susțin că relația celor doi este, de fapt, un fals ordinar. Rose purta o ținută neagră, părea foarte abătută, deși nu s-a remarcat din mulțime. Însă, prezența ei la ceremonia solemnă cu familia regală a ridicat multe semne de întrebare.

În spatele zvonurilor, există vreun adevăr? Ce spune familia regală

Dacă prințul Wiiliam i-a fost infidel soției sale în timpul celei de-a treia sarcini, cu certitudine toate acestea au creat un scandal monstru la palatul Buckingham, ceea ce a determinat-o pe Kate să-i ceară soțului ei să o elimine pe Rose Hanbury din cercul său de prieteni.

În ciuda faptului că nu există dovezi care să susțină afirmațiile, zvonurile continuă să reapară. Acum, observatorii regali sunt nerăbdători să afle adevărul. În 2022, expertul regal Andrew Morton a declarat pentru New Idea că zvonurile erau „false” și „toxice”. Potrivit lui Andrew, prințul și prințesa de Wales au luat în considerare acțiuni legale, dar în cele din urmă „au decis să ignore vorbăria”.

Așa cum era de așteptat, familia regală britanică nu a făcut niciodată niciun comentariu public cu privire la zvonistică.