Irina Fodor, detalii neştiute despre cum a ajuns să prezinte „Asia Express”: „Era o luptă care se dădea în mine”

De: Cancan
Publicat: 17/10/2021 | 18:32

Irina Fodor se bucură de faptul că face parte din echipa sezonului 4 Asia Express. Soţia lui Răzvan Fodor a făcut dezvăluiri despre celebrul show de la Antena1 şi a povestit cum a fost pentru ea această experienţă.

Irina Fodor a filmat timp de două luni pe traseul „Drumul Împăraților”. Vedeta a recunoscut faptul că nu a fost deloc uşor şi asta pentru că a fost nevoită să stea departe de familia sa. Cel mai greu a fost pentru aceasta să gestioneze dorul faţă de soţul său şi de fetiţa pe care o au împreună.

Însă, în acelaşi timp, şatena mărturiseşte că pentru aventura pe care a trăit-o a meritat tot sacrificiul făcut.

”A fost greu pentru că era o luptă care se dădea în mine, erau sentimente contradictorii, eram cu inima frântă că trebuie să plec două luni de lângă copil și de lângă soț și nu-mi imaginam cum ar putea fi astea două luni departe de ei, în același timp știam că nu o să spun ”Nu”, a declarat aceasta pentru Antena Stars.

Câţi bani încasează Irina Fodor la Asia Express

Irina Fodor nu are aceeași experiență ca Gina Pistol care prezintă de ani buni emisiunile Chefi la Cuțite și Asia Express, astfel soția prezentatorului Burlacul încasează mai puțini bani decât proaspăta mămică a lui Josephine.

CITEŞTE ŞI: CE FACE IRINA FODOR LA CHEFI FĂRĂ LIMITE, ATUNCI CÂND CAMERELE TV SUNT OPRITE? RĂZVAN FODOR A AFLAT TOT

Irina Fodor va primi 10.000 de euro pe lună pentru a fi gazda Asia Express, în timp ce Gina Pistol făcea 18.000 de euro lunar pentru a prezenta aceeași emisiune.

Filmările Asia Express durează în jur de 10 săptămâni, adică pentru un sezon întreg de filmări, Irina Fodor va încasa aproximativ 25.000 de euro, în timp ce Gina Pistol încasa aproape de 45.000 de euro, relatează playtech.ro.

 

Sursă foto: Instagram