Irinel Columbeanu, dezvăluiri despre prima întâlnire cu Monica Gabor. “Era nemachiată și…” Cum era îmbrăcată bruneta

Publicat: 26/01/2022 | 11:45

Irinel Columbeanu și-a lansat, anul trecut, în decembrie, cartea autobiografică “Istoriile unui vehement. Ipocrația”. Fostul milionar nu se va opri, însă, aici și pregătește, deja, o nouă lucrare – “Apofenia”, care va conține inclusiv detalii din viața pe care a avut-o alături de Monica Gabor.

Irinel Columbeanu trăiește, în prezent, ca un om de rând, după ce a rămas fără mare parte din avere. Inclusiv celebra vilă de la Izvorani este istorie pentru el. În prezent, locuiește la bloc, în Capitală și nu mai iese cu nimic deosebit în evidență.

(VEZI AICI: CE REACȚIE A AVUT FIICA LUI IRINEL COLUMBEANU, IMEDIAT DUPĂ LANSAREA CĂRȚII ACESTUIA: ”I-AM SPUS CĂ ÎI TRIMIT CARTEA PRIN CURIER, DAR NU A VRUT”)

Anul trecut, în decembrie, a lansat o primă carte, iar în prezent lucrează la cea de-a doua, care se anunță, încă de pe acum, super interesantă. În “Apofenia”, cititorii vor afla detalii senzațioale din viața lui Irinel Columbeanu cu Monica Gabor.

În carte, fostul milionar povestește inclusiv cum a decurs prima întâlnire cu Monica Gabor, femeia alături de care are o fetiță și de care a divorțat în urmă cu mai bine de zece ani. Irinel Columbeanu a dezvăluit chiar și cum era îmbrăcată bruneta când a întâlnit-o prima oară.

Chiar când Ili își strângea lucrurile ca să plece, Matei intră brusc în biroul lui cu Monica și cu o fată îmbrăcată în blugi și cu o bluză mulată, verde. Era înaltă, brunet-șatenă, cu mâini și picioare lungi, cu ochi mari, negri și buze cărnoase, roșii. Era nemachiată și parcă un pic jenată. Ili se ridică de la birou și se îndreptă spre ea cu mâna întinsă”, povestește Irinel Columbeanu, potrivit impact.ro.

Monica Gabor şi Irinel Columbeanu au divorțat după cinci ani de căsătorie

Monica Gabor și Irinel Columbeanu s-au căsătorit în 2006, pe vremea când bruneta avea doar 18 ani. Mariajul lor a durat cinci ani și din el a rezultat o fetiță, Irina, care acum locuiește în Statele Unite împreună cu mama ei.

Irinel Columbeanu și-a pierdut toată averea și în prezent locuiește cu chirie, într-un apartament cu două camere, în cartierul Colentina. “Palatul de la Izvorani”, în care au locuit cei doi, a fost mistuit de flăcări într-un incendiu care a avut loc în primăvara lui 2021.

(CITEȘTE ȘI: CE A FĂCUT ROMANIȚA IOVAN LA LANSAREA CĂRȚII LUI IRINEL COLUMBEANU! BĂRBATUL A RĂMAS SURPRINS)

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult