Iulia Vântur, cu gândul la România! Relația specială pe care a avut-o cu un artist celebru de la noi

Publicat: 17/07/2022 | 12:59

Iulia Vântur (41 de ani) este plecată de mult timp din România. Aceasta este stabilită în India, unde trăiește alături de Salman Khan (56 de ani). În cadrul unui interviu mai vechi, aceasta mărturisea, cu sufletul deschis, ce relație specială a avut cu un artist celebru de la noi!

În anul 2012, Iulia Vântur s-a mutat în India, acolo unde trăiește alături de Salman Khan. În cadrul unui interviu mai vechi, Iulia Vântur mărturisea ce relație specială a avut cu Ștefan Bănică Jr. Cei doi au prezentat împreună, ani la rând, emisiunea „Dansez pentru Tine”. În plină ascensiune a carierei sale, Iulia Vântur a ales, însă, să părăsească țara. Și a găsit succesul și în India!

Dar, chiar dacă se află la mulți kilometri depărtare de țara în care s-a născut, Iulia Vântur este cu sufletul și gândul la oamenii dragi din viața ei. În cadrul unui interviu, a mărturisit că îi este dor de artistul Ștefan Bănică Jr.

”Îmi e dor de Ștefan Bănică, de glumele lui. E un tip foarte haios. Ne încălzeam cu glume înainte de emisiune. Când mă ia dorul, îl sun”, mărturisise Iulia Vântur.

Citește și: IULIA VÂNTUR, ÎNTR-O ROCHIE TRANSPARENTĂ PE COVORUL ROȘU DE LA UN EVENIMENT CU ȘTAIF

Iulia Vântur Sursă foto: Instagram.com

Nu rata: IULIA VÂNTUR A PLECAT VEDETĂ DIN ROMÂNIA, DAR A LUAT-O DE LA ZERO ÎN INDIA. CUM S-A RIDICAT ÎN ȚARA LUI SALMAN KHAN: ”CÂND M-AM MUTAT…”

A avut o relație specială cu Marius Moga

De asemenea, a mărtursiti că a avut o relație apropiată și cu Marius Moga, formând, la momentul respectiv, un cuplu. După ce s-au despărțit, Iulia Vântur a părăsit țara definitiv.

„Am iubit. Am rămas în relații foarte bune cu oamenii care au fost în viața mea. Nu mi-a părut rău pentru nicio relație. Am învățat din toate. Marius e un special, foarte creativ, asta m-a fascinat la el. E un om de la care am învățat multe, am crescut mult. Alături de astfel de oameni, creativitatea mea explodează. M-a inspirat mult. Poate că l-am inspirat și eu. Marius e un om curajos, crede în visurile lui și nu renunță niciodată. Nu îmi pare rău că s-a terminat. S-a terminat atunci când trebuia”, a mai explicat Iulia Vântur.

Iulia Vântur își împarte viața între România și India, țara natală a iubitului ei

Sufletul pereche și l-a găsit la mii de kilometri depărtare de țara natală. Povestea de iubire pe care o are cu starul Salman Khan a făcut-o să se concentreze mai mult pe cariera muzicală, iar, în India, Iulia Vântur a făcut furori cu vocea sa. Pe lângă muzică, vedeta, care s-a mutat din România în 2012, se ocupă și de cinematografie. Ori de câte ori are timp, ea revine în România, unde sunt părinții și prietenii ei.

Sursă foto: Instagram