Jador, propunere indecentă pentru Ștefania Ștefan, la Survivor: “Nu vrei să…”

Publicat: 31/01/2024 | 07:45
Jador și Ștefania Ștefan/ sursă foto: captură video

Marți, 30 ianuarie 2024, s-a desfășurat cel de-al doilea joc din această săptămână de la Survivor All Stars. De data aceasta, Faimoșii și Războinicii au avut de luptat în cursa pentru recompense. Tensiunea a fost la cote maxime, iar concurenții au încercat să dea tot ce au mai bun pentru a câștiga proviziile. Ștefania Ștefan, concurenta din tabăra Războinicilor, a fost cea care a reușit să-l impresioneze pe Jador cu îndemânarea sa pe trase. Faimosul nu a stat pe gânduri și i-a făcut o propunere indecentă. 

Cu o seară în urmă, Războinicii și Faimoșii s-au luptat pentru provizii. Jocul de recompense i-a adus pe concurenți în posturi neașteptate, mai ales că miza probei a fost dublă. Daniel Pavel, gazda emisiunii din Dominicană, i-a anunțat pe faimoși pentru ceea ce se vor lupta. Pe lângă mâncare – câte două ouă de fiecare și cartofi, echipa câștigătoare va avea un avantaj, iar tribul care va pierde va avea de suferit. Ce înseamnă asta? Va primi 3 membri de la învingători pe insula lor, iar aceștia îi vor deposeda de anumite obiecte.

„Dublă miză – tribul care pierde va avea de suferit – va primi niște membri de la învingători pe insula lor, iar aceștia îi vor deposeda de niște obiecte”, a fost anunțul lui Dan Pavel, gazda emisiunii.

Citește și: SCHIMBARE MAJORĂ LA PRO TV: ÎN CE ZILE ALE SĂPTĂMÂNII SE VA DIFUZA SURVIVOR ALL STARS 2024. CE SE ÎNTÂMPLĂ CU SERIALUL LAS FIERBINȚI

Jador, propunere indecentă pentru Războinica Ștefania Ștefan, la Survivor All Stars

Jocul de recompense a fost destul de strâns și tensionat, Faimoșii reușind tot timpul să egaleze scorul. Surprins de îndemânarea pe traseu a Ștefaniei Ștefan de a plasa bilele pe masa de joc, Jador a vrut să afle mai multe despre tactica sa, dar și despre cum a ajuns să obțină rezultate excelente în probe. După ce a intrat pe traseu Războinica și-a dus echipa în avantaj și a urcat scorul la 5-4. La final, Faimosul a luat-o la întrebări și i-a făcut o propunere indecentă.

”Jador: Ce jocuri te joci?

Ștefania: Era un joc în pandemie. Săreai cu parașuta.

Jador: Cu împușcături? Deci tu te joci jocul ăsta cu împușcături și de acolo ai îndemânare?

Ștefania: Eu toată viața m-am jucat jocuri video. M-am jucat tot timpul când eram copil. Nu știu, am strategia în mână.

Jador: Nu vrei să te joci cu mine?

Ștefania: Nu vreau. Mă joc cu iubitul meu.”, a fost dialogul dintre Jador și Ștefania.

Jador și Ștefania Ștefan/ sursă foto: captură video

Jocul pentru provizii s-a terminat la egalitate, iar cele două triburi au intrat la proba decisivă. Războinicii au câștigat jocul de provizii. Așa cum era de așteptat, între concurenți au apărut și primele frustrări.

„Ești mândru de tine la cât ai ciripit aici pe margine la colegii noștri. Ai cel mai murdar caracter din echipa ta, Andrei, ca să știi”, îi va reproșa Jorge lui Andrei Ciobanu.

„Nu l-a întrebat nimeni ce facultăți și masterate are”, a continuat Jorge.

„Da ce facultate ai făcut?”, îl întreabă Jador.

„Conservatorul și Managementul Afacerilor, plus masterul”, răspunde Andrei Ciobanu.

„Tu cânți?”, se miră Jador.

Citește și: EL E ”ȘEFUL BANILOR” LA SURVIVOR ALL STARS! AM AFLAT CLAUZELE SECRETE DIN CONTRACTELE CONCURENȚILOR SHOW-ULUI DE LA PRO TV