Jador rupe tăcerea în scandalul de 100.000 € cu impresarul: „Noi ne-am…”

Publicat: 04/08/2022 | 23:40

Cine mai înțelege certurile din lumea maneliștilor? Azi se împacă, mâine se ceartă și tot așa! E valabil și pentru Jador și impresarul lui, Ovidiu DeSanto. Cei doi s-au „luat” de la numele de scenă al artistului, agentul cerându-i manelistului 100.000 de euro pentru numele ”Jador”, înregistrat la OSIM. După ce impresarul a trimis chiar notificări televiziunilor pentru a nu-l mai prezenta pe acesta în varianta deja cunoscută, acum, cei doi s-au pus la masa negocierilor, iar CANCAN.RO a aflat ce se va întâmpla mai departe. Pentru toate detaliile, dar și pentru reacția exclusivă a lui Jador, rămâneți cu noi. 

Prietenia strâns legată dintre Jador și DeSanto era cunoscută de public, cu atât mai mult cu cât cel de urmă îi era și impresar manelistului. Relația dintre ei era sădită de mai mulți ani, chiar dinainte ca Jador, pe numele său real Ionuț Remus Dumitrache, să se bucure de milioanele de vizualizări pe care piesele sale le acumulează în acest moment.

Scandal Jador – DeSanto, partea a doua

CANCAN.RO a aflat, însă, detalii exclusive despre ruptura dintre cei doi, mai mult, v-a prezentat și amploarea conflictului. Mai exact, Ovidiu DeSanto a somat televiziunile să nu mai utilizeze pseudonimul „Jador” atunci când se referă la manelist. Întâmplarea a avut loc după ce producătorul muzical a înregistrat pe cale legală numele de scenă al lui Jador, iar mai apoi i-a cerut manelistului 100.000 de euro pentru a-i permite să-l folosească în continuare.

Chiar dacă, la început, cântărețul a acceptat să plătească suma, nu s-a ținut de promisiune. Atunci, DeSanto a continuat „războiul” și a luat decizia de a soma instituțiile media să nu-i mai pronunțe numele de scenă. (Vezi AICI detaliile)

În procedura ”divorțului”, notarul oferă un termen de 30 de zile în care părțile se pot împăca. După dezvăluirile site-ului nostru, protagoniștii noștri s-au încadrat, ba chiar s-a ajuns la un acord mai rapid decât s-ar fi crezut. Așa că…

Jador a negociat cu Ovidiu DeSanto și s-au împăcat / (Sursa: Instagram)

(NU RATA: Jador, reacție tranșantă după ce a fost jefuit de prieteni: ”Mesaj direct pentru cel care mi-a ciordit din casă”)

„Am început să lucrăm din nou

În spatele ușilor închise, pare-se că DeSanto și Jador și-au spus of-urile cu privire la neînțelegerile dintre ei. Aceștia și-au amintit de vremurile în care Jador nu era cunoscut la nivelul la care este acum, iar impresarul său l-a susținut.

Așa că a lăsat fiecare de la el și s-au împăcat. Chiar Jador avea să facă dezvăluirea, în exclusivitate pentru CANCAN.RO„Ne-am împăcat, suntem prieteni. Am început să lucrăm din nou!”, a dezvăluit artistul.

(VEZI ȘI: Liviu Teodorescu, dezvăluiri neașteptate! Ce a pățit când s-a întâlnit cu Jador în studio: ”M-a pus în genunchi”)

DeSanto a reluat prietenia cu Jador / (Sursa: Instagram)

Chiar dacă l-a „botezat” cu numele de scenă Jador, apoi s-au certat, culminând cu decizia de a-l lăsa fără pseudonim pe manelist, DeSanto s-a lăsat înduplecat, așa că a reluat colaborarea cu cel pe care l-a lansat în lumea muzicii.

Rămâne de văzut cât va dura și această împăcare, având în vedere că în lumea manelelor împăcările nu durează foarte mult.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.