Jean Paler, prăduit de hoți! Actorul a rămas fără banii de tratament: „Șansele sunt minime”

Publicat: 26/04/2023 | 18:10
Jean Paler a rămas fără bani, pe card / Sursă foto: captură video

Jean Paler (70 de ani) susține că a rămas fără banii de pensie, pe care îi încasa pe card. Actorul a mărturisit că hoții i-ar fi clonat cardul și l-ar fi lăsat cu 38 de lei în cont. Jean Paler ar fi trebuit să își plătească tratamentul cu banii respectivi, iar șansele să îl găsească pe autorul furtului ar fi mici, dezvăluie el. Iată detaliile mai jos, în articol.

În urmă cu o zi, Jean Paler a mărturisit faptul că se află într-o situație delicată. Mai cu seamă, actorul în vârstă de 70 de ani susține că a rămas cu 38 de lei pe card, după ce a fost prăduit de hoți. Banii care i-au fost furați (1000 de lei) ar fi trebuit să îi utilizeze pentru tratament.

De asemenea, actorul susține că a anunțat reprezentanții băncii la care are cont deschis, după ce i-ar fi fost clonat cardul. Însă, șansele să îl găsească pe autorul furtului sau să primească banii înapoi ar fi mici, mărturisește el.

Vezi și DEZVĂLUIRILE FĂCUTE DE JEAN PALER: ”NU VREAU SĂ DAU DE LUCRU LA PREOT ÎNCĂ VREO 10-15 ANI DE ACUM ÎNCOLO”

Jean Paler a rămas fără banii de tratament

Jean Paler a intrat într-o casă de pariuri, pentru a-și încărca telefonul. Acolo, actorul de 70 de ani a sesizat faptul că nu mai avea bani pe card. A cerut, imediat, ajutorul familiei. În contul de banking, apărea efectuată o tranzacție, însă nu apărea ora acesteia. După verificările făcute de familie, Jean Paler primea verdictul: a rămas fără bani pe card.

„Am intrat pentru a-mi încărca telefonul. Și, implicit, am intrat pe tranzacții, pe banii pe care îi aveam. Am realizat că nu mai aveam banii. A căutat cineva din familie, pe internet, o casă de pariuri. Ieri după-amiază, dar nu mai știu exact ora.

Pe site-ul băncii arată doar o tranzacție, dar nu arată ora. Acolo s-a întâmplat, nu casa respectivă de pariuri, ci cine mi-a clonat cardul, nu știu, mi-a spart cardul. Am făcut trei tranzacții. Exact cu banii pe care îi aveam pe card. M-au lăsat fără niciun ban. Zece milioane. Toți, mai puțin 38 de lei”, a spus Jean Paler, la Antena Stars.

Vezi și JEAN PALER CRITICĂ DUR COMEDIANȚI PRECUM BOBONETE ȘI MIHAI BENDEAC: „NU VĂD PE NIMENI, NUMAI PORNOGRAFIE ȘI GESTICĂ”

După ce a aflat că i-ar fi fost clonat cardul, a anunțat banca la care are contul deschis: „Ei se vor ocupa, aștept să vorbesc cu ei și să completez niște formulare. Am dat toate datele. Se vor ocupa cei de la securitate să vadă. Dacă pot bloca banii, îi primesc înapoi, șansele sunt minime, din câte am înțeles eu”.

Sursă foto: captură video YouTube