Jurnalistă cunoscută, infectată cu virusul COVID-19! Care este stare ei de sănătate. „Asta simt în permanenţă în ultimele şapte zile”

Publicat: 11/07/2020 | 12:05

O jurnalistă cunoscută din România a fost depistată pozitiv cu virusul COVID-19. Femeia se află internată la Matei Balș și a decis să împartă experiența s-a cu publicul larg. A ținut un jurnal video în care prezintă evoluția bolii și stările prin care a trecut.

Mădălina Bucur este corespondentul Mediafax la Brașov și a aflat recent că a contactat coronavirus. După ce a fost testată pozitiv, jurnalista a fost internată la Matei Balș, iar de pe patul de spital a ținut un jurnal video, prin care a arătat cum a afectat-o boala și cu ce simptome s-a confruntat. (CITEȘTE ȘI: TANCZOS BARNA, SENATOR UDMR, TESTAT POZITIV CU NOUL CORONAVIRUS! A FOST INTERNAT)

„Sunt corespondentul Mediafax la Braşov şi, din fericire, lucrez de acasă. Norocul meu a fost că nu m-am întâlnit în ultima perioadă cu prietenii mei şi nici cu alţi colegi reporteri. Cameramanul meu, cu care m-am întâlnit înainte să am simptome, este în autoizolare. El se simte bine şi nu dă semne de boală. Mă lupt cu acest virus, dar, pe de altă parte, îl şi accept în viaţa mea. Sper ca asta să fie pentru puţine zile”, a spus Mădălina Bucur în videoclipul postat pe YouTube.

„Sper ca acest corp să lupte pentru mine”

Mădălina Bucur a povestit internauților cum a resimțit prezența virusului în corpul ei. Aceasta a vorbit despre stările de rău pe care le are și despre felul în care a fost afectată. Deși se află într-o situație delicată, jurnalista a rămas pozitivă și a împărtășit experiența prin care trece. (VEZI ȘI: ANUNȚ OFICIAL! POSTUL PROTV, LOVIT DE COVID-19. MAI MULȚI ANGAJAȚI, CONFIRMAȚI POZITIV CU NOUL CORONAVIRUS)

„Dimineaţă m-am trezit cu o durere cumplită de cap, asta simt în permanenţă în ultimele şapte zile. Bineînţeles, tuşesc, am fie frisoane, fie transpir. Mi se pare că transpir încontinuu, îmi este cald, iar în momentul în care inspir simt o arsură din nas, până pe gât. Abia aştept dimineaţa să vină medicul care ne întreabă cum ne simţim şi ne face un scurt control, iar apoi ne dă medicamente. Vizitele nu sunt prea dese, medicul după cum ziceam o dată dimineaţa şi o dată seara, vine medicul de gardă să vadă dacă s-a schimbat ceva între timp.

Ceea ce este interesant e că eu credeam aşa… dacă ai Covid 19 fie eşti asimptomatic, fie ai probleme grave de respiraţie, însă eu sunt undeva la mijloc, în fiecare zi am un alt simptom. Bineînteles, nu este ceva foarte grav, nu am ajuns să am nevoie de oxigen, iar dacă privesc în saloanele învecinate îi văd pe oameni că stau întinşi pe paturi şi lângă ei sunt tuburile de oxigen. Eu nu am ajuns acolo, sper să nu am parte de aşa ceva, sper ca acest corp să lupte pentru mine şi eu mental să îl ajut cum pot. În schimb, o să va ţin la curent cu trăirile pe care le am, cu simptomele pe care le am, iar în următorul episod o să vă povestesc cum am ajuns aici şi cum m-am pregătit pentru a fi internată la Matei Balş”, a mai spus Mădălina.