Kim Jong-Un, în lacrimi în fața poprului său, după o lipsă de câteva luni. Pentru ce și-a cerut iertare liderul nord-coreean

Publicat: 12/10/2020 | 14:19

Kim Jong-Un, liderul Coreei de Nord, a plans în fața națiunii sale în timp ce își cerea iertare. În contextual pandemiei de coronavirus, dictatorul a spus că îi pare rău pentru anumite alegeri făcute, care nu au fost bune pentru țara lui.

Cu ocazia evenimentului desfășurat în weekend, pentru celebrarea a 75 de ani de la guvernarea Partidului Muncitoresc, unde a avut loc și o parade militară de mare anvergură, liderul a ținut la sfârșit un discurs surprinzător. Kim Jong-Un a fost nevoit să își dea ochelarii os pentru a-și șterge lacrimile. Liderul nord-coreean Kim-Jong-un le-a cerut scuze oamenilor cu lacrimi în ochi, scrie The Guardian.

Analiştii spun că aceasta este o indicație a presiunii crescânde asupra regimului său.

Oamenii noştri și-au pus toată încrederea în mine, la fel de înaltă ca cerul şi de adâncă cum este marea, dar nu am reuşit să mă ridic mereu la înălţime. Îmi pare foarte rău pentru asta”, a afirmat liderul.

„Este important să ne uităm de ce a ajuns să verse lacrimi cu o astfel de ocazie. Sub mesajul său, se poate simţi că liderul de la Phenian simte o presiune mare privind conducerea sa”, a explicat Hong Min, directorul diviziei Coreea de Nord la Institutul Coreean de Unificare Naţională.

Elena Nica
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București. Experiențe în trecut: news editor Observator, Antena 1 și Antena Stars citește mai mult