VIDEO. La vama Bechet au fost prinși 12 irakieni ascunși într-un „cub” de rigips dintr-un microbuz

Publicat: 13/11/2018 | 12:27

Polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Bechet – I.T.P.F. Giurgiu au descoperit 12 cetăţeni irakieni, care au încercat să intre ilegal în ţară, ascunși în compartimentul marfă al unui microbuz, într-un spaţiu amenajat în interiorul unor plăci de rigips.  

Potrivit poliţiştilor, la Punctul de Trecere a Frontierei Bechet, județul Dolj, s-a prezentat pentru a intra în ţară un cetăţean bulgar la volanul unui microbuz marca Iveco Daily, înmatriculat în Marea Britanie. Şoferul transporta plăci de rigips din Bulgaria pentru o societate din Marea Britanie. (VEZI ȘI: 25 DE MIGRANȚI IRAKIENI ȘI TURCI, PRINȘI LA VAMA CALAFAT)

Șoferul a susținut că nu știe ce transportă

“În baza analizei de risc, polițiști de frontieră au efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport. Astfel, în compartimentul marfă, au fost descoperiţi ascunşi într-un spaţiu amenajat în interiorul plăcilor de rigips 12 cetăţeni străini. (CITEȘTE ȘI: CÂT COSTĂ O NEVASTĂ ROMÂNCĂ! CE SUMĂ DAU ARABII ȘI ASIATICII PENTRU CĂSĂTORII DE FAȚADĂ)

Irakienii, înghesuiți în interiorul „cubului” de rigips

În cadrul cercetărilor preliminare, poliţiştii  de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetățeni irakieni – patru bărbaţi, trei femei şi cinci minori – adulţii având vârste cuprinse între 19 şi 62 de ani, iar minorii între 10 şi 13 ani. La cercetări, cetăţenii irakieni au declarat că doreau să ajungă  într-un stat din vestul Europei, iar cetăţeanul bulgar a susţinut că nu ştia de persoanele ascunse în interiorul microbuzului”, au transmis reprezentanții Poliției de Frontieră.  

Irakienii și șoferul, predați bulgarilor

Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului romano-bulgar, migranţii şi șoferul bulgar urmează a fi preluaţi de Poliţia de Frontieră Bulgară, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.  

 

This browser does not support the video element.