Larisa Udilă a fost la un pas de tragedie, după explozia din Istanbul. Zeci de persoane au fost rănite

Publicat: 13/11/2022 | 19:34

O explozie puternică a avut loc cu câteva ore în urmă pe un bulevard aglomerat din Istanbul. Zeci de persoane au fost rănite şi din păcate patru au decedat. Se pare că şi Larisa Udilă se află în vacanţă în Turcia alături de soţul său. Bruneta a dezvăluit în mediul online cum a fost la un pas de tragedie.

Potrivit presei din Turcia, o explozie puternică care a avut loc în Istanbul, într-o zonă pietonală aglomerată, a ucis şi rănit mai multe persoane. Deflagraţia a avut loc la ora 16:20. Până la acest moment nu a fost găsită cauza oficială, însă autorităţile cred că ar putea fi vorba de un atentat sinucigaş.

Larisa Udilă a fost la un pas de tragedie

Larisa Udilă obişnuieşte să îşi ţină fanii la curent în mediul online cu activităţile pe care le desfăşoară zilnic. Aşa au aflat cei care o urmăresc faptul că astăzi ar fi putut să se afle chiar în mijlocul tragediei din Istanbul.

CITEŞTE ŞI: LARISA UDILĂ A PUBLICAT PRIMELE IMAGINI CU EA DE PE PATUL DE SPITAL: ”SĂ ȘTIȚI CĂ M-AM OPERAT”

Influencerița le-a povestit fanilor că se ea și soțul ei vor să petreacă câteva zile, în doi, în Turcia. Din fericire pentru aceştia, planul iniţial nu s-a îndeplinit. Mai exact cumplul ar fi trebuit să ajungă încă de ieri în locul unde a avut loc o explozia.

„Mda, în caz că nu ați ghicit. Sunt în Istanbul! Dumnezeu ne-a protejat și în loc să ajungem ieri, am ajuns astăzi. 100% dacă ajungeam ieri, astăzi eram prin Taksim să ne plimbăm…și probabil plimbați rămâneam”, a povestit Larisa Udilă, pe Instastory.

Mesajul publicat de Larisa Udilă în mediul online

Larisa Udilă vrea să dea lovitura în afaceri

După participarea la „Bravo, ai stil!”, Larisa Udilă a dobândit o notorietate în mediul online, de care a profitat ca să-și câștige statutul de „influenceriță”. Au urmat contracte „babane” cu numeroase branduri care i-au adus sume frumușele în cont.

După ce a adunat miile de euro, Larisa și-a dat seama că e cazul să pună banii să muncească în locul ei. A căutat cea mai bună idee de afacere și iată că acum a concretizat-o. Mai exact, bruneta vrea să construiască câteva duplexuri împreună cu soțul ei și cu un prieten de familie.

„Noi împreună am început să construim duplexuri în București, în zona Pantelimon. Noi demult ne dorim să investim în imobiliare, dar niciodată nu am avut curajul și datorită prietenului nostru care e în domeniu de ani de zile, am reușit să ne punem pe picioare acest business. Cumva suntem asociați avem foarte mare încredere în el și chiar știe ce face. Eu sunt pe partea de design și promovare,iar el pe partea asta financiară mai mult, pentru că se pricepe mai mult la cifre, adică evident experiența își spune cuvântul. Acum începem, turnăm betonul”, a declarat Larisa Udilă.