Laurette, mesaj dureros după despărțirea de fostul logodnic: ”Singurătatea va fi dureroasă”

Publicat: 17/12/2022 | 15:45
Laurette. sursa foto: Instagram

Laurette Atindehou (38 de ani) și fotbalistul Magaye Gueye și-au spus adio. Vedeta i-a transmis un mesaj emoționat fostului iubit pe rețelele de socializare. 

Dacă în urmă cu două luni Laurette și iubitul ei Mahaye Gueye se pregăteau să devină soț și soție, iată că relația celor doi a căpătat o turnură neașteptată. După o relație de trei ani, cu urcușuri și coborâșuri, mulatra a anunțat că totul s-a terminat.

Laurette: ”Sunt tentații din toate părțile”

Vezi și: MARIAN TĂTIC, BĂRBATUL ACUZAT CĂ AR FI AGRESAT-O PE LAURETTE, A FOST AUDIAT. MULATRA, NEVOITĂ SĂ SE PREZINTE ÎN FAȚA MAGISTRAȚILOR

Reamintim că vedeta a fost cerută în căsătorie, în urmă cu ceva timp, iar nunta urma să aibă loc în Franța, acolo unde locuiește fotbalistul Magaye.

Prin intermediul rețelelor de socializare, Laurette i-a transmis un mesaj fostului partener.

”Haide să nu ne supărăm unul pe celălalt, timpul ne va vindeca rănile inimii! Singurătatea va fi dureroasă doar la început, dar ne descurcăm! Adio!”, a transmis Laurette pe rețelele de socializare.

Deși nu a oferit prea multe detalii, Laurette ar fi dat de înțeles că la mijloc ar exista anumite ”tentații”. Totodată, mulatra a ținut să precizeze faptul că este destul de greu să găsești un partener cu aceleași obiective și planuri de viitor.

„Nu vreau să comentez prea multe despre relația mea. Fiecare cuplu trece prin momente bune sau mai puțin bune. Dacă există înțelegere, comunicare și respect se trece peste anumite neînțelegeri.

În ultimii ani este foarte greu să menții o relație. Tentațiile sunt din toate părțile și este foarte greu. În zilele în care trăim este foarte greu să îți găsești pe cineva cu aceleași obiective și planuri de viitor”, a spus Laurette la Antena Stars.

Laurette are propria sa afacere

Anul trecut, Laurette a vorbit, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, despre noul său business. Mulatra și-a deschis, în pandemie, un salon de masaj terapeutic.

”Am avut afacerea asta în plan de foarte mult timp , doar că nu am avut banii necesari pentru a-l pune pe picioare. E vorba de aproape 80.000 de euro, și nu am avut banii necesari. A trebuit să fac o linie de credit pentru a-mi putea realiza acest vis.  Nu are de ce să-mi fie rușine pentru că este o muncă foarte frumoasă! Vorbim despre masaj terapeutic, oamenii vin acolo să se relaxeze, să se detașeze și să scape de anumite probleme medicale”, ne-a spus Laurette.