Lidia Buble, cu totul în vedere în direct la Kanal D, în emisiunea prezentată de Teo Trandafir

Publicat: 16/12/2019 | 16:30

După ce a apărut cu… fundulețul la vedere la gala ”Elle”, senzuala Lidia Buble ”lovește” din nou, de data aceasta prezentându-se într-o rochiță foarte scurtă în platoul emisiunii ”Teo Show”.

E drept că Lidia are ce să arate și nimeni nu-i contestă farmecul indiscutabil și trupul bine proporționat, însă surprizele se țin lanț, în ultima vreme, iar aparițiile Lidiei sunt din ce în ce mai provocatoare. Lidia nu a venit singură, la ”Teo Show”, ci însoțită de Descemer Bueno, cel alături de care a filmat pentru ultimul său videoclip. Unul dintre cei care au fost surprinși de felul în care s-a îmbrăcat Lidia a fost Bursucul, acesta întrebând-o pe vedetă dacă pentru ea nu a venit luna decembrie.

„La tine nu a venit luna decembrie?”, a întrebat Bursucul atunci când a văzut ce rochiță a ales Lidia.  „Am venit cu aceeași rochiță cu care am și filmat videoclipul”, a răspuns vedeta.

Nu ştiu când am fost tristă ultima dată

Intimitatea vedetelor este un subiect incitant, fanii dorind să afle nu numai ce se află în spatele ușilor închise ale locuințelor, ci – mai ales – cum se desfășoară ”evenimentele” în dormitor. Firește, nu întotdeauna apar informații ”picante” pe această temă, însă există și situații în care vedetele ”dau din casă” fără reținere, răspunzând unor provocări.

Lidia Buble și Răzvan Simion nu reușesc, nici ei, să scape de astfel de întrebări incomode, iar Lidia a fost ”chestionată” chiar de Mihai Morar. Frumoasa vedetă nu a spus un ”Nu” hotărât, ci a făcut dezvăluiri… fierbinți. Este foarte fericită, în ultima vreme, Răzvan Simion o răsfață permanent, iar o ”dietă pe bază de iubire” este recomandată oricui. ”Cred că sunt bolnavă din dragoste. Nu ştiu când am fost tristă ultima dată, pentru că în ultima vreme sunt foarte fericită. Cea mai frumoasă declaraţie de dragoste a fost să mi se spună că sunt o zână’‘, a declarat Lidia Buble la Antena Stars.