Lionel Messi, ofertat din Arabia Saudită după scandal! Salariul este un record absolut

Publicat: 05/05/2023 | 12:31
Lionel Messi a primit o ofertă fabuloasă din Arabia Saudită / Sursă Foto: Facebook

Lionel Messi (35 de ani) se află în centrul unui scandal de proporții după ce a plecat în Arabia Saudită fără acordul clubului PSG. Șefii de pe Parc des Princes l-au suspendat pe starul argentinian pentru două săptămâni, iar aventura acestuia la Paris se pare că a ajuns la final. Messi nu va sta însă pe bară, el fiind dorit de clubul Al Hilal. Saudiții i-au făcut o ofertă faraonică.  

Aventura lui Lionel Messi la PSG se apropie tot mai mult de final. Starul argentinian a plecat în Arabia Saudită în zilele în care avea antrenamente alături de PSG. În plus, el nu i-a anunțat pe cei din conducerea clubului parizian. Supărați de acest gest, șefii de pe Parc des Princes au decis să-l suspende pe Messi timp de două săptămâni, perioadă în care nici nu va fi plătit.

(CITEȘTE ȘI: Lionel Messi e OUT de la PSG! Vestea momentului în fotbalul mondial)

Ofertă uriașă din Arabia Saudită pentru Lionel Messi. Din sezonul viitor argentinianul ar putea primi un salariu record

După ce PSG a pierdut în Ligue 1, pe teren propriu cu Lorient, scor 1-3, Lionel Messi a plecat împreună cu familia sa în Arabia Saudită. Din anul 2022, starul argentinian este ambasadorul pentru turism al Arabiei Saudite, care-i virează anual nu mai puțin de 30 de milioane de dolari. Se pare însă că nu a fost singurul motiv al vizitei lui Messi.

Cei de la The Telegraph au dezvăluit că Lionel Messi are o ofertă extrem de tentantă din partea clubului Al Hilal. Saudiții sunt dispuși să-i ofere argentinianului un salariu uriaș de nu mai puțin de 400 de milioane de euro pe an. Potrivit jurnaliștilor britanici, tatăl lui Messi este cel care negociază deja contractul. Astfel, argentinianul ar putea primi un salariu de două ori mai mare decât cel al lui Cristiano Ronaldo, care încasează anual „doar” 200 de milioane de euro la Al Nassr.

Aceste zvonuri au fost confirmate și de Marco Kirdemir, agent FIFA și un apropiat al șefului de la PSG, Nasser Al Khelaifi. Kirdemir susține că dacă și familia lui Messi va fi de acord, acesta va juca din sezonul viitor în Saudi Pro League.

„Are ofertă de la Al-Hilal, clubul regelui saudit. S-a dus acolo ca să-i cunoască pe saudiți, să vadă locul în care este posibil să stea în viitor. Dacă familia își va da acordul, atunci va juca acolo”, a declarat Marco Kirdemir.

(NU RATA: FOTO | A întors toate capetele! Cum s-a afișat Antonela, soția lui Lionel Messi, la Săptâmâna Modei de la Paris)