Livian de la „Puterea Dragostei”, mesaj emoționat pentru fosta. Despre cine vorbește fostul concurent. „Am luptat pentru noi până la umilire”

Publicat: 11/11/2020 | 18:24

Livian, unul dinte cei mai iubiți concurenți de la „Puterea Dragostei”, și-a surprins fanii din mediul online cu un mesaj emoționat adresat unei foste iubite. Se pare că tânărul a fost cuprins de melancolie și a dat frâu liber sentimentelor în mediul online.

Livian a postat un mesaj cu subînțeles în mediul online care i se adresează unei foste iubite, la care se pare că tânărul a ținut foarte mult, chiar a luptat din toate puterile pentru dragostea lor, însă finalul nu a fost unul fericit. (CITEȘTE ȘI: BIANCA COMĂNICI, PRIMELE DECLARAȚII DESPRE RUPTURA DINTRE EA ȘI LIVIAN DE LA PUTEREA DRAGOSTEI: ”EL A ALES ALTCEVA”)

„Să nu îndrăznești să-mi reproșezi niciodată, nici măcar în glumă, că am plecat sau că n-am luptat pentru tine. Știi și tu, știm amândoi, că am luptat pentru noi până la umilire. Dar pentru ce merită să te umilești, dacă nu pentru iubire? Și am închis ochii de multe ori, i-am închis chiar și atunci când trebuia să privesc atent în jurul meu.

 Iar tu? Tu ai vrut doar să ai siguranța că orice ai face, eu nu voi pleca și voi rămâne acolo pentru tine. Și ai reușit să faci asta. Până mi-am călcat pe inimă și am plecat.”, este mesajul postat de Livian de la Puterea Dragostei, pe contul lui de Instagram.

Despre cine vorbește Livian în mesaj?

Deși mesajul lui Livian a impresionat pe mulți, urmăritorii din mediul online au fost confuzi. Aceștia nu au reușit să își dea seama cărei fete îi sunt adresate cuvintele. Nedumerirea vine din faptul că Nelson Mondialul, tatăl lui Livian, a anunțat ieri că Florentina l-a părăsit pe fiul său, fără a oferi mai multe detalii. (VEZI ȘI: BOMBĂ PENTRU FANII „PUTEREA DRAGOSTEI”! LIVIAN ȘI FLORENTINA FORMEAZĂ UN CUPLU. FOTOGRAFIA PRIN CARE A FOST FĂCUT MARELE ANUNȚ)

Mai mult, coincidență sau nu, recent, Livian a primit un apel în mijlocul nopții de la Bianca Comănici, așa că internauții s-au gândit că acesta ar pute să fie motivul despărțirii dintre Livian și Florentina. În urmă cu câteva zile, Bianca Comănici au avut parte de o seară a fetelor, unde în urma unui joc, acestea a primit o provocare. A trebuit să îl sune pe Livian, fostul ei iubit, cu număr ascuns, în toiul nopții. Deși Livian nu a răspuns, a aflat totul despre jocul fetelor.

Acum internauții se întreabă dacă mesajul postat de acesta în mediul online i se adresează Florentine sau Biancăi Comăneci.