Locul din România, ţinut secret de Nicolae Ceauşescu! „Izvorul nemuririi”, descoperirea de care nu a vrut să ştie nimeni

Publicat: 19/05/2023 | 10:55
Nicolae şi Elena Ceauşescu

Locul din România despre care se spune că are cea mai pură apă din lume a fost descoperit de Nicolae Ceauşescu, iar acesta ar fi vrut să rămână secret. Dictatorul a cerut numeroase studii cu privire la Izvorul Nemuririi, aşa cum i-a rămas numele.

Este situat între Lacul Bolboci şi Lacul Scropoasa, pe Valea Ialomiţei din Munţii Bucegi. Iniţial, localnicii au fost cei care au dus vorba cu privire la apa pe care o consumau acolo. După care, vestea a ajuns şi la urechile lui Nicolae Ceauşescu, iar acesta a trimis specialiştii în control.

Povestea locului ţinut secret de Nicolae Ceauşescu: Izvorul nemuririi

Se numea pe atunci „Şapte izvoare” şi după numeroase analize s-ar fi constatat că apa de aici este de o calitate deosebită, alină, vindecă şi se spunea despre ea chiar că ar face minuni. Aşa ajunsese Nicolae Ceauşescu să bea apă doar din acel loc, care i se aducea la Bucureşti în recipiente speciale, pentru a-i fi păstrată calitatea. El credea atât de tare în poveştile vremii, încât şi-a trimis cei mai buni specialişti din acest domeniu, angajaţi de la Hidroelectrica, pentru a face cercetări.

Citeşte şi: VIDEO | Imagini rare! Cum arată, de fapt, casa lui Nicolae Ceaușescu. Palatul Primăverii este un adevărat lux!

În urma verificărilor amănunțite s-a descoperit că apa din acest izvor provine dintr-o grotă, în care se află un uriaş lac subteran, care nu ar fi secat niciodată. Mai mult, s-a constatat că în componenţa apei din Izvorul Nemuririi nu se aflau niciun fel de bacterii, azotaţi sau azotiţi, fiind, într-adevăr, cel mai pur tip de apă din lume.

Izvorul nemuririi

Ion Olteanu, unul dintre cercetătorii care au participat la studiu, a oferit detalii despre „cea mai pură apă”: „A fost informat că această sursă de apă este cunoscută de peste 2.000 de ani şi că se găseşte în zona iniţiatică a dacilor, în Masivul Bucegi, că scrierile vechi pomenesc despre o apă din care a băut Zamolxe înainte de a deveni zeu şi că există un simbol al celor şapte izvoare pe scuturile dacice redate pe Columna lui Traian.

Care este explicaţia pentru apa pură de la Şapte Izvoare sau Izvorul Nemuririi

Lui Ceauşescu i-a sunat bine mai ales faptul că acolo s-ar afla zona nemuririi, adică un punct energetic pozitiv. Dosarele de la Şapte Izvoare au fost redeschise după ‘90, iar testele recente au arătat ca informaţiile lui Ceauşescu nu erau chiar departe de realitate”.

Locul magic, descoperit de Nicolae Ceauşescu şi ţinut secret pentru mai mulţi ani, are o explicaţie ştiinţifică în spate. Există, de fapt, două teorii, care n-au fost demonstrate 100% însă. Prima ar fi aceea că efectul apei pure s-ar datora în primă fază existenţei unui câmp magnetic format în mod natural.

NU RATA: De ce s-a opus Nicolae Ceaușescu construcției metroului din Drumul Taberei + de ce nu voia fostul dictator scări rulante la metrou

A doua teorie spune că ar exista în zona de unde izvorăşte apa un zăcământ de argint pur, care ar păstra apa curată şi fără bacterii. Informaţiile nu au fost dovedite până acum, de aceea şi în prezent planează misterul asupra apei de la Izvorul Nemuririi.