Lora dezvăluie de ce s-a apucat de viciul vieții: “Eram îndrăgostită de…”

Publicat: 24/06/2022 | 23:40

Lora este una dintre vocile puternice ale industriei muzicale din România, cu piese ce însumează sute de milioane de vizualizări. Dacă performanța artistică e una evidentă, de nediscutat, fanii o vor cunoaște pe interpretă așa cum nu au mai văzut-o niciodată. Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru CANCAN.RO, fosta concurentă de la „Asia Express” a vorbit despre spiritul său „justițiar”, ce i-a adus atât avantaje, cât și numeroase dezechilibre, preponderent în perioada ce a precedat expunerea publică foarte pronunțată, de care beneficiază acum artista. 

Și pentru că, recent, Lora a declarat că a renunțat la fumat, unul dintre cele mai aspre vicii ale omenirii, artista a povestit și cum a început să practice această „activitate”. Se pare că debutul ar fi avut loc în liceu, la o vârstă fragedă, pe fondul contextului de socializare.

Artista a trecut de la „blamarea” celor care apelau la efectele tutunului, tocmai în tabăra acestora. Motivul? Pare să fi fost chiar o pasiune adolescentină pentru un băiat.

Lora oferă detalii importante din perioada în care era elevă / (Foto: Captură video)

„M-am revoltat tot timpul…”

Lora povestește cum anii de școală au reprezentat o adevărată provocare, pentru o persoană orientată către artă și libertate. Vedeta explică faptul că niciodată nu a putut să își lase încălcate principiile, luptând pentru propriile drepturi.

Deși prima piesă a artistei a fost în engleză, se pare că această limbă străină a și tras în jos media la Bacalaureat pentru iubita lui Ghenu.

„Eu am fost un elev mediocru, pentru că nu mi-a plăcut sistemul niciodată. M-am revoltat tot timpul, am fost aia care se lua în gură cu anumiți profesori.

Asta îmi aducea note de 2 sau 3, din cauza comportamentului. Și am fost considerată dificilă. Eu am fost foarte luptătoare. Mi se părea că, dacă ceva e nedrept, era responsabilitatea mea să îndrept.

Aveam «the hero syndrome», sindromul eroului adică. Am terminat cu 7, cred, liceul.

Lora explică modul în care își manifesta spiritul justițiar / (Foto: Instagram)

Ideea e că BAC-ul l-am luat cu 8,38, dar problema este că cea mai mică notă am luat-o la materia la care eram cea mai bună, la engleză scris.

Am luat 7 și mi-a stricat toată media și îmi pare rău că n-am făcut contestație.

Eu compuneam în engleză pe vremea aia. Problema e că eu, luptătoarea, când a fost vorba să lupt pentru nota mea la BAC, la engleză, nu am mai luptat!”, ne-a declarat Lora.

(NU RATA: LORA ÎȘI DEZVĂLUIE „PUNCTUL SLAB”: „N-AM VORBIT NICIODATĂ DESPRE ASTA”)

„Un băiat de care eram îndrăgostită, era fumător…”

Lora se poate lăuda cu performanța notabilă de a fi renunțat la unul dintre cele mai nocive vicii ale epocii moderne. Culmea, perioada în care Lora s-a apucat de fumat coincide cu liceul, când, mânată de o oarecare presiune socială, cântăreața a dat frâu liber aerului adolescentin și s-a lăsat purtată de val.

„Am renunțat la fumat după 23 de ani, mă bucur că am făcut asta. M-am apucat de fumat pentru că mama mea fuma și făcea baloane de săpun umflate cu fum.

Și un băiat de care eram îndrăgostită, că nu a fost suficientă mama, un băiat de care eram îndrăgostită era fumător.

Lora dezvăluie cum a ajuns să se apuce de fumat în perioada liceului / (Foto: Instagram)

Și eu în clasa a 9-a te scriam pe caiet dacă erai fumător la baie. Eu te prindeam și te scriam pe caiet. Pâram, pentru că numele directorului era Petrescu, și numele meu era Petrescu.

Toată lumea credea că sunt fiică-sa, eu n-am avut tată. A fost o chestie cu «daddy issues» și am încercat să intru în grațiile directorului și pâram pe toată lumea.

În clasa a 10-a am schimbat liceul, m-am îndrăgostit de un băiat care era fumător. Era cool, filozofa la țigară și cum să pierd eu filozofiile de la țigară în pauza mare?

Mare greșeală, dar am reușit să mă las!”, a mai adăugat Lora, cu privire la gestul său admirabil.

(CITEȘTE ȘI: LORA ȘI-A ANULAT NUNTA. CARE ESTE MOTIVUL PENTRU CARE CÂNTĂREAȚA S-A RĂZGÂNDIT ATÂT DE BRUSC)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Sursă foto: Instagram @loraofficial

This browser does not support the video element.