Loredana Groza i-a propus lui Dani Oțil să-i fie nașă la nunta cu Gabriela Prisăcariu. Cum a reacționat prezentatorul de la Antena 1 | FOTO

Publicat: 21/12/2020 | 13:26

Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu și-au anulat căsătoria anul acesta din cauza crizei epidemiologice provocată de virusul SARS-CoV-2, însă, recent, Loredana Groza i-a propus prezentatorului să le fie nașă împreună cu soțul ei. Momentul a fost filmat, iar pe imagini a fost surprinsă reacția viitorului mire care părea nerăbdător să semneze actele.

Loredana Groza i-a propus lui Dani Oțil să-i fie nașă la nunta cu Gabriela Prisăcariu

Totul s-a întâmplat în seara finalei de la “X Factor”, care a avut loc în urmă cu trei zile, dar filmarea a fost făcută publică astăzi de Răzvan Simion, cel mai bun prieten al lui Dani Oțil. Înregistrarea pe care este scris mesajul “Repetiții… de nuntă” începe cu Loredana Groza și cunoscutul prezentator, surprinși în timp ce fac câțiva pași de horă. După cum puteți vedea în galeria foto a articolului, logodnicul Gabrielei Prisăcariu este foarte atent la mișcările lor și, la un moment dat, celebra artistă îl întreabă dacă vrea să-l cunune religios: “Dacă vrei, te nășesc, vrei să te nășesc?”.

Dani Oțil a fost surprins de propunerea cântăreței și a reacționat astfel: “Mai ai pe anul ăsta…?”. Loredana i-a explicat: “Băi… am și eu.. știi, sunt ca furnicile alea, care bagă în pământ” – afirmațiile sale au fost un semn pentru mulți că, dacă cei doi își doresc ceva restrâns, ea este pregătită în orice moment.

Prezentatorul  a mai întrebat-o: “Am pus ceva de-o parte?”, a întrebat prezentatorul., iar jurata de la “X Factor” 2020 i-a mărturisit: “Da, am copacii mei cu rădăcini, așa”.

În timpul finalei “X Factor”, Loredana Groza i-a propus lui Dani Oțil să-i fie nașă la nunta cu Gabriela Prisăcariu. Filmarea cu discuția dintre cei doi a fost făcută publică azi de Răzvan Simion © Instagram Stories

Vezi și: Loredana Groza și nepotul lui Florin Salam, în tandrețuri pe scena X Factor. S-au comportat ca doi îndrăgostiți

Prezentatorul matinalului de la Antena 1 a cerut-o de soție pe Gabriela Prisăcariu la începutul acestui an; inelul de logodnă are diamante.

Nu rata: Dani Oțil și Șerban Huidu, replici acide în mediul online. Care este mărul discordiei dintre cei doi: “Ai destule pe cap mai importante decât să mă cerți pe mine”