Acasă » Știri » Cine a câştigat X Factor, sezonul 9? Surpriză de proporţii la Antena 1

Cine a câştigat X Factor, sezonul 9? Surpriză de proporţii la Antena 1

De: Elena Nica 19/12/2020 | 00:33
Cine a câştigat X Factor, sezonul 9? Surpriză de proporţii la Antena 1

În scurt timp, va fi ales câștigătorul X Factor 2020. Sezonul 9 al emisiunii a adus în vizorul telespectatorilor patru finaliști. Adrian Petrache, Andrada Precup, Sonia Mosca și grupul Super 4.

UPDATE. Andrada Precup a câştigat simpatia publicului. Concurenta lui Ştefan Bănică Jr este marea campioană X Factor: „Sunt foarte bucuroasă că am ajuns până aici și că am evoluat atât de mult. Vreau să le mulțumesc juraților că nu m-au tratat ca pe un om care are deficient de vedere”, a spus la final.

Andrada Precup a pus mâna pe un cec în valoare de 50.000 de euro.

UPDATE. Marele câştigător X Factor, sezonul 2020, va fi anunţat din moment în moment. Răzvan şi Dani au spus STOP VOT.

Cei patru finaliști vor pregăti nu numai o melodie individuală, ci și una alături de mentorii lor, iar alta cu un invitat special, cu experiență în domeniul muzical.

Jurații Ștefan Bănică Jr, Loredana Groza, Delia Matache și Florin Ristei și-au ales fiecare câte un concurent alături pe care îl văd castigator în marea finală X Factor 2020, emisiune care începe la Antena 1, de la ora 20.00.

Finala X Factor 2020, plină de surprize

Loredana Groza este mentorul lui Adrian Petrache și va cânta alături de Loredana Groza. Mai mult, acesta va cânta pentru prima dată alături de unchiul său, Florin Salam.

„Am emoții de parcă m-am apucat acum de cântat! Mai ales că e vorba despre Adrian, probabil aș fi avut emoții mai mici pentru mine. E norocos că a ajuns până aici!”, a spus Florin Salam.

Super 4, trupa lui Florin Ristei, va cânta alături de Raluka.

„M-am bucurat foarte mult de propunerea aceasta, băieții sunt foarte, foarte talentați, eu îi ascultasem și m-a emoționat momentul lor din audiții. Despre asta e muzica, despre emoție. I-am cunoscut la repetiții și inițial mi s-au părut puțin timizi, dar în momentul în care am început să cântăm s-a dezlănțuit totul. Abia aștept momentul din marea finală, se va dezlănțui tot talentul!”, a spus Raluka.

CITEȘTE ȘI: Loredana Groza și Ștefan Bănică, ipostaze tandre la X Factor! Ce gest controversat au făcut cei doi, în văzul tuturor

Delia are o concurentă cu o voce senzațională, Sonia Mosca, care are toate șansele să câștige X Factor 2020. Ea va cânta alături de Monica Anghel.

„Eu am văzut-o pe Sonia prima dată întâmplător, pe Facebook, și m-a lăsat fără cuvinte. Am ales eu o piesă pe care să o cântăm împreună, una care nu s-a făcut până acum în duel de către două femei și sunt convinsă că o să iasă un moment extraordinar de frumos și de emoționant”, a spus Monica Anghel.

Ștefan Bănică merge în finală cu Andrada Precup, tânăra cu voce extraordinară. Aceasta va cânta alături de Damian Drăghici și Adrian Daminescu.

„Ștefan Bănică s-a gândit la mine și bine a făcut, pentru că am cunoscut-o pe Andrada și a ajuns foarte repede la sufletul meu, iar colaborarea noastră este una foarte frumoasă. Are emoții, dar eu am sfătuit-o să le ia pe toate și să le canalizeze în piesă, ca niște emoții personale, constructive și sigur va fi foarte bine”, a declarat Adrian Daminescu.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Elena Nica
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București. Experiențe în trecut: news editor Observator, Antena 1 și Antena Stars
Parteneri
Care sunt cele mai otrăvitoare PLANTE din România. Unele persoane le-au ținut acasă, în vaze, fără să știe cât de periculoase sunt
Care sunt cele mai otrăvitoare PLANTE din România. Unele persoane le-au ținut acasă, în vaze,...
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
Filmați goi la DUȘ! Cum au apărut pe net FOTBALISTUL celebru și soția lui CÂNTĂREAȚĂ
Filmați goi la DUȘ! Cum au apărut pe net FOTBALISTUL celebru și soția lui CÂNTĂREAȚĂ
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Horoscop săptămâna 26 aprilie - 2 mai. Vești grozave pentru 4 zodii. Au noroc pe toate planurile
Horoscop săptămâna 26 aprilie - 2 mai. Vești grozave pentru 4 zodii. Au noroc pe...
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort...
O femeie era milionară de cel puțin o lună, dar nu și-a dat seama. Descoperirea care i-a schimbat viața
O femeie era milionară de cel puțin o lună, dar nu și-a dat seama. Descoperirea...
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o sumă mare în cont și i-au furat 140.000 €
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
EXCLUSIV: 50 de lei o porție de hamsie la malul mării! Ce prețuri au restaurantele din Portul Tomis
EXCLUSIV: 50 de lei o porție de hamsie la malul mării! Ce prețuri au restaurantele...
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a trăit „Au fost restaurante care nu m-au primit. A căzut cerul pe mine.”
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a...
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Jador, adevărul despre relația cu Andreea Bălan, după ce artista l-a blocat și nu-și mai vorbesc:
Jador, adevărul despre relația cu Andreea Bălan, după ce artista l-a blocat și nu-și mai...
Patru zodii care vor avea protecție de la Dumnezeu în luna mai 2024. Răul nu le poate atinge
Patru zodii care vor avea protecție de la Dumnezeu în luna mai 2024. Răul nu...
Secretul autorităților din toate buletinele românilor. Ce înseamnă, de fapt, ultima cifră din CNP
Secretul autorităților din toate buletinele românilor. Ce înseamnă, de fapt, ultima cifră din CNP
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la...
Câți bani cere Theo Rose ca să cânte la un eveniment pentru 60 de minute. Și-a mărit tariful pentru 2024
Câți bani cere Theo Rose ca să cânte la un eveniment pentru 60 de minute....
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Ministrul agriculturii din Ucraina a fost arestat
Ministrul agriculturii din Ucraina a fost arestat
Traian Băsescu a răbufnit: Nu are ce căuta în funcția de președinte al României
Traian Băsescu a răbufnit: Nu are ce căuta în funcția de președinte al României
Băsescu îl spulberă iar pe Geoană. Întrebarea la care trebuie să răspundă
Băsescu îl spulberă iar pe Geoană. Întrebarea la care trebuie să răspundă
„Armata OBLIGATORIE” în România!? Anunțul care bulversează milioane de români
„Armata OBLIGATORIE” în România!? Anunțul care bulversează milioane de români
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare...
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu:
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
Carmen Iohannis, lăudată de această dată pentru ținuta purtată. Cum s-a îmbrăcat în timpul unei vizite oficiale în Coreea de Sud
Carmen Iohannis, lăudată de această dată pentru ținuta purtată. Cum s-a îmbrăcat în timpul unei...
Horoscopul hindus. Ce spune, de fapt, ziua de naștere despre tine și capcanele de care să te ferești
Horoscopul hindus. Ce spune, de fapt, ziua de naștere despre tine și capcanele de care...
Fabrica uriașă din România care a fost cumpărată de străini. Făcea un produs adorat de oameni
Fabrica uriașă din România care a fost cumpărată de străini. Făcea un produs adorat de...