Loredana Groza le-a “stricat” momentul! Scene uluitoare la nunta Simonei Halep. Acum s-a aflat totul

Publicat: 18/09/2021 | 18:00

Simona Halep și Toni Iuruc și-au unit destinele pe 15 septembrie. Marele eveniment din viaţa celor doi a avut loc la Constanţa. Mirii şi-au dorit să petreacă alături de invitaţii lor la Fratelli, un local de lux din stațiunea Mamaia. Dan Bittman, Loredana Groza și Pindu au fost cei care au întreținut atmosfera. Celebra cântăreaţă a reuşit „să încurce” un moment important, după ce i-a distrat pe invitaţi.

Simona Halep şi Toni Iuruc s-au ocupat până la cele mai mici detalii de evenimentul fericit din viaţa lor. Meniul a fost alcătuit din bucate alese, langustine, faimoasele sarmale și un colț tradițional românesc s-au aflat, printre altele, pe lista preparatelor.

Nici băuturile fine nu au lipsit de la petrecere, invitaţii şi-au putut delecta papilele gustative cu şampanie Dom Perignon, whisky-uri Johnnie Walker, Glenmorange, Chivas Regal sau Mars Kasei.

Loredana Groza le-a “stricat” momentul tortului

Se pare că un element important a lipsit din meniu. Potrivit fanatik.ro momentul tortului nu a mai existat, după ce Loredana Groza a urcat pe scenă.

Programul alcătuit pas cu pas a fost dat peste cap, iar tortul nu a mai fost adus de angajați. Deşi aceştia s-au ocupat ca totul să iasă ca la carte, de această dată „socoteala de acasă nu s-a potrivit”.

CITEŞTE ŞI: SIMONA HALEP NU A PRIMIT CADOURILE DE NUNTĂ, PE CARE ILIE NĂSTASE ȘI ION ȚIRIAC I LE-AU PROMIS: ”BĂRBAȚII SE LASĂ GREU”

Programul artistic al cântăreței a încins atmosfera, invitaţii au dansat până la epuizare, iar programul celebrei cântăreţe s-a încheiat cu un foc de artificii spectaculos. Astfel, organizatorii, împreună cu Simona și Toni, au decis să renunțe la tăiatul tortului în fața invitaților.

După ce şi-a încheiat show-ul, Loredana Groza a ţinut să îi transmită un mesaj public sportivei.

”I-am pregătit ceva foarte romantic, special pentru acest moment atât de special din viaţa lor. «Bună seara, iubite!», normal. Suntem prietene, am cântat şi de ziua ei. Avem antecedente. Dar bineînțeles că acum e ca niciodată. Cu totul şi cu totul altceva. Simonei îi transmit să fie fericită, sănătoasă, să aibă putere, să ne încânte în continuare cu talentul ei şi prin felul în care ne inspiră şi să rămână în continuare number one”, a spus Loredana Groza.

 

Sursă foto: Arhivă Cancan