Lovitură de proporții pentru liceeni! Cum s-ar putea schimba examenul de Bacalaureat

Publicat: 13/01/2023 | 13:11
Examenu de bacalaureat, modificări neașteptate

Un nou proiect de lege care vizează examenul de Bacalaureat ar putea fi aprobat în perioada următoare. Dacă actul normativ va primi un răspuns pozitiv, liceenii din întreaga țară ar urma să susțină un examen al maturității mult mai dificil decât până acum. Poate printre cei mai afectați vor fi „umaniștii”, care ar putea avea o probă pe care puțini și-o pot imagina. 

Potrivit surselor, Ligia Deca, actualul Ministru al Educației, pregătește un proiect de lege ce se adresează elevilor de clasa a XII-a și a XIII-a care ar urma să susțină examenul de Bacalaureat, într-un mod diferit față de anii anteriori. Una dintre modificări ar fi aceea că probele de competențe ar fi date în decursul anului școlar, nu în perioada de examen.

Ligia Deca, actualul ministrul al Educației. Sursă foto: Facebook

O altă modificare cu privire la competențele digitale ar fi aceea că, în loc de o limbă străină, liceenii ar urma să fie examinați la două limbi străine studiate. Amintim faptul că atât competențele lingvistice, cât și cele digitale, pot fi echivalate prin examene recunoscute de către Ministerul Educației.

(CITEȘTE ȘI: Bacalaureat 2023. A apărut calendarul oficial al examenului. Prima probă de BAC, pe 12 iunie)

Toți elevii de la profilul Uman trebuie să știe. Ce probă neașteptată ar putea susține la Bacalaureat

O lovitură de proporții pentru elevii de la Uman ar urma să fie proba la matematică, denumită „Competențe de bază la matematică”. Ținând cont de faptul că majoritatea absolvenților de gimnaziu aleg științele sociale sau filologia pentru a scăpa de această materie, se parte că Ministrul Educației ar vrea să le taie această oportunitate.

Dacă proiectul va fi aprobat în următoarea perioadă, măsurile precizate anterior îi vor viza pe elevii care vor începe liceul în toamna anului 2024. Ca urmare, examenul de Bacalaureat după modelul amintit anterior ar intra în vigoare în anul 2028.

(CITEȘTE ȘI: Liviu a mers să dea examenul de Bacalaureat, după o noapte petrecută în cazino. Ce notă a luat, după ce s-au afişat rezultatele)

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult