Mai ceva ca-n filmele de groază. Un criminal sadic din Iaşi a înjunghiat în somn o femeie însărcinată, după ce a confundat-o cu…

De: Cancan
Publicat: 02/11/2017 | 12:11

Grozăvia s-a petrecut în noaptea de 14 spre 15 august, când cei trei au intrat peste Paraschiva şi Petronela B., mamă şi fiică. Femeile dormeau atunci când în casă au pătruns cei trei agresori, ambele fiind înjunghiate în timp ce se aflau în pat.

„Maniera în care au acţionat inculpaţii Marolicaru Corneliu, Gherasim Gheorghe şi Gavriliuc Rotaru Sergiu şi momentul ales, în cursul nopţii, profitând de faptul că persoanele vătămate dormeau în camera lor şi le-au aplicat lovituri de cuţit, în mai multe rânduri în ceea ce-o priveşte pe B.P., presupune o periculozitate sporită  a inculpaţilor, care s-au ajutat reciproc şi au cooperat la săvârşirea faptei“, arată procurorii în rechizitoriul obţinut de  CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA.

Bătrâna a fost tăiată şi pe mâini în tentativa ei de a se apăra de agresori, iar Petronela B., însărcinată la acel moment, „şi-a pus braţele pe abdomen / torace pentru a-şi apăra copilul nenăscut.“ (CITEŞTE AICI: Piteştean condamnat pe viaţă, după ce şi-a ucis fosta iubită. Câţi bani trebuie să dea familiei tinerei)

„Împrejurarea că inculpaţii au avut convingerea că persoanele pe care le-au atacat în somn erau M.A. şi T.S. şi confuzia acestora asupra persoanelor vătămate – error in persona – este fără relevanţă, viaţa şi integritatea fizică a persoanelor fiind protejată în egală măsură“, se mai arată în rechizitoriu. Doar o minune a făcut ca ambele femei să supravieţuiască agresiunii, deşi au fost grav rănite.

Adevărată bestie cu chip de om

Corneliu Marolicaru şi-a măcelărit soţia în 2002, când i-a tăiat femeii un obraz, o bucată din pulpă şi i-a tăiat cu lama un tatuaj de pe umăr. Totul pentru a o mutila pe femeie, deoarece aceasta voia să îl părăsească. În timp ce îşi executa pedeapsa i-a tăiat gura până la urechi lui Gheorghe Gherasim, colegul său de celulă. În ciuda acestui fapt, cei doi au rămas prieteni, dovadă şi fapta odioasă pentru care au fost trimişi acum în judecată. De asemenea, în anii ’90, Marolicaru şi-a ucis soacra cu un topor, fiind internat atunci la Spitalul de Psihiatrie. (VEZI ŞI: După ce a dezgropat o bătrână şi a întreţinut relaţii sexuale cu ea, ciobanul a comis-o din nou! Şi-a recunoscut faptele, dar nu a spus unde a pus cadavrul)

CRISTI SANDU