Majda Aboulumosha, urmărită de ghinion! Vedeta traversează o perioadă dificilă. „Am întâmpinat atâtea…”

Publicat: 09/02/2023 | 21:29

În ultima perioadă, universul pare că este împotriva Majdei Aboulumosha. Vedeta este urmărită de ghinion și nimic nu iese așa cum își dorește. Această scapă de una, dă de alta și abia reușește să gestioneze totul. Chiar și așa, vedeta strânge din dinți și merge mai departe.

În ultimul timp, Majda Aboulumosha a fost destul de ocupată. Aceasta și-a achiziționat un apartament, iar lucrările la el și amenajarea acestuia îi ocupă aproape tot timpul. Vedeta are multă treabă, iar pe lângă asta universul vrea să îi pună bețe în roate. Majda este urmărită de ghinion și nu știe ce să facă să scape de acesta.

Majda Aboulumosha le-a povestit fanilor din mediul online tot ce i s-a întâmplat. Mai întâi mașina de spălat i s-a stricat. Apoi comanda i-a fost greșită și a primit altă mobilă. Ulterior a intrat în posesia mobilei pe care o comandase, doar că aceasta a venit cu piese lipsă. Iar pe lângă toate astea și multe altele i s-au întâmplat. Vedeta speră că perioada cu ghinion se va termina curând și va putea să răsufle ușurată, chiar va sărbători cu fast momentul.

„Mașina de spălat îmi dă eroare de 2 zile (nu mai reușesc să o deschid și am apă în ea), oamenii mi-au livrat altă mobilă, azi mi-a venit noua mobilă, dar cu piese lipsă. Hei… eu nu sunt ghinionistă! Ce se întâmplă? Dar și când termin de mobilat și curățat o să beau jumate de pahar de vin, că eu nu beau niciodată. În ultimele zile am întâmpinat atâtea… că nu-mi vine să cred de unde mai am energie”, a spus Majda Aboulumosha.

(CITEȘTE ȘI: CUM A AJUNS, DE FAPT, MAJDA ABOULUMOSHA SĂ JOACE ÎN TELENOVELE. A APĂRUT ÎN ”REGINA” ȘI ”ANIELA”: ”ERA O LUME NOUĂ PENTRU MINE”)

Majda Aboulumosha, în al nouălea cer

Majda Aboulumosha este în al nouălea cer după ce a reușit să își achiziționez propriul apartament. Vedeta visa de mult la acest lucru, iar acum dorința i s-a transformat în realitate. Chiar dacă în urmă cu ceva timp situația nu spune că în curând o să își îndeplinească visul, Majda nu a renunța și a crezut în ea.

„Fericită! Poate nu e cea mai reușită poză, dar pentru mine e o mare realizare. Împărtășesc asta cu voi pentru că a fost unul din visurile mele. Să-mi iau apartamentul meu. Mereu v-am încurajat să vă urmați visul și să munciți pentru asta. Am muncit mult, foarte mult, dar nu am renunțat niciodată la această idee.

Am căutat și am vizionat atâtea apartamente încât dacă mă las de televiziune, clar mă pot face agent imobiliar. Știu tot ce înseamnă zonă, zidărie, metraj, etc. Mai am multe de pus la punct, dar eu am învățat un lucru și asta mă face mereu să fiu optimistă: să mă bucur de ce am și nu să mă întristez de ce nu am. Vă îmbrățișez și vă mulțumesc pentru tot!”, a spus Majda Aboulumosha.

(VEZI ȘI: MAJDA ABOULUMOSHA ȘI-A FĂCUT LIFTING MAMAR O CLINICĂ DIN TURCIA. CE S-A ÎNTÂMPLAT DUPĂ OPERAȚIA DELICATĂ: “AU VENIT PESTE 10 ASISTENTE”)