Mama copilului care a murit într-un spital privat, declarații cutremurătoare la înmormântare. „Eu alt scop nu mai am acum…”

Publicat: 24/10/2018 | 13:57

Durere nemărginită pentru familia lui Ștefan, băiețelul mort după o operație de coborâre a unui testicul, efectuată la un spital privat din București. Copilașul a fost condus, miercuri, pe ultimul drum, de o mulțime impresionantă. 

Părinții au primit, marți, verdictul dat de INML. Pe buletinul emis de instituție cauza morții este: șoc hemoragic. Opt ore s-a chinuit Ștefănuț, până când inima lui a cedat. Copilul a fost înmormântat miercuri, acasă, la Găești.

„Noi mergem până la capăt”

„Vom urma calea legală. S-au făcut plângeri și la Parchet. Am depus plângeri și împotriva polițiștilor care nu au anunțat cazul. S-au pierdut probe importante. Trebuia să discutăm cu personalul medical la cald. Am încercat să o sun și pe doctora care a făcut operația. În acea seară mi-a spus că dacă reiese că a fost de vină, își asumă. Nu am reușit să dau de ea. Noi mergem până la capăt. Eu alt scop nu mai am acum, decât să se facă dreptate pentru copilul nostru”, a declarat mama copilului. (NU RATA, AICI: DAN NEGRU, REACȚIE FURIBUNDĂ DUPĂ CE A AFLAT DE MOARTEA UNUI COPIL ÎNTR-UN SPITAL PRIVAT)

Părinții și bunicii cer dreptate

Ștefănuț a fost condus pe ultimul drum de un convoi impresionant. Bunica copilului, jurnalistă și ea, cere să se facă lumină în acest caz. Părinții și bunicii cer să se facă dreptate și ca spitalul să fie desființat. „Ceea ce vreau eu este ca acest spital să nu mai existe ca instituție care oferă servicii medicale în România. Vreau să văd cine i-a autorizat, dacă autorizațiile se dau pe hârtii”, le-a spus Andreea jurnaliștilor.