Manchester City este noua regină a Europei. Triplă istorică pentru echipa lui Pep Guardiola în acest sezon

Publicat: 11/06/2023 | 15:37
Manchester City a cucerit trofeul UEFA Champions League / Sursă Foto: Facebook

Sâmbătă, 10 iunie 2023, Manchester City și Inter Milano s-au înfruntat la Istanbul în finala UEFA Champions League. După un meci extrem de spectaculos, echipa lui Pep Guardiola s-a impus cu scorul de 1-0 și a cucerit în premieră trofeul. Astfel, Manchester City a reușit să încheie perfect acest sezon, bifând o triplă istorică. 

Sâmbătă seară, pe Stadionul Olimpic Ataturk, din Istanbul, s-a disputat finala UEFA Champions League, în care s-au înfruntat Manchester City și Inter Milano. Echipa engleză pornea ca favorită în această partidă, având în vedere forma sa excelentă din acest sezon. Inter Milano a dat, însă, o replică pe măsură, reușind să se ridice la nivelul adversarei sale.

Bucurie imensă pentru jucătorii lui Manchester City după ce au cucerit trofeul UEFA Champions League / Sursă Foto: Facebook

(CITEȘTE ȘI: Doliu în fotbal! Fostul selecționer Clive Barker a murit)

Manchester City a câștigat UEFA Champions League. Tripla istorică reușită de echipa lui Pep Guardiola

Într-o atmosferă incendiară, partida a început furibund pentru cei de la Manchester City. În minutul 3, Erling Haaland a avut primă mare ocazie însă șutul său a trecut peste poarta milanezilor. După doar câteva minute, Bernardo Silva a pătruns superb în careul lui Inter Milano, dar a șutat puțin pe lângă poartă. Uluiți de atacurile echipei engleze, cei de la Inter au reușit prima fază mai periculoasă abia în minutul 20, atunci când Brozovic a șutat peste poarta apărată de Ederson. Barella a avut și el o ocazie, însă a șutat mult pe lângă poarta lui City. În minutul 27, Haaland a ieșit din nou la rampă, însă a șutat direct spre portarul Onana, irosind astfel o ocazie foarte bună. În ciuda faptului că s-a jucat deschis încă de la început, prima repriză s-a terminat fără gol.

După pauză, Lautaro Martinez a avut o ocazie mare în minutul 58, după o gafă comisă de Akanji. În ciuda faptului că italienii au echilibrat jocul, cei de la City au reușit să deschidă scorul. În minutul 68, Rodri a șutat imparabil din marginea careului și l-a învins pe Onana. După doar câteva minute, cei de la Inter au avut șansa de a restabili egalitatea, însă lovitura de cap a lui Dimarco a lovit bara transversală a porții lui Ederson. Până la final, ambele echipe au mai irosit câteva ocazii bune de gol, însă tabela a rămas neschimbată. Astfel, Manchester City a câștigat meciul cu scorul de 1-0 și a cucerit în premieră trofeul UEFA Champions League.

După succesul de la Istanbul, Manchester City a bifat o triplă istorică în acest sezon. Echipa lui Pep Guardiola a cucerit titlul de campioană în Premier League, Cupa Angliei și UEFA Champions League. Singura echipă din Premier League care a mai reușit această performanță este Manchester United, în sezonul 1998/1999.

Pep Guardiola şi-a trecut în palmares al treilea trofeu UEFA Champions League, după cele câştigate în 2009 şi 2011 cu FC Barcelona.

(NU RATA: Zlatan Ibrahimovic a șocat un stadion întreg când și-a anunțat retragerea din fotbal. 50.000 de oameni, în lacrimi pentru suedez)