Maria Băsescu e ”bonă cu normă întreagă”! Soția fostului președinte Traian Băsescu se ocupă zi și noapte de nepoței

Publicat: 27/06/2018 | 23:21

Elena Băsescu, mezina fostului președinte al României, a dat naștere celui de-al treilea copil la începutul acestei luni, iar mama ei a devenit, de atunci, ”bonă” pentru primii doi. Asta pentru că Elena își ocupă mai tot timpul cu bebelușa care a văzut lumina zilei pe 4 iunie. CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, vă prezintă imaginile în care Maria Băsescu își dezvăluie abilitățile de „supernanny”.

Fiica cea mică a fostului președinte al României este în al nouălea cer, după ce a adus pe lume o fetiță, dar greul abia începe. Nu că nu s-ar descurca, pentru că a trăit aceleași momente de două ori până acum, dar mama ei i-a întins imediat fireasca mână de ajutor.  Practic, a devenit bonă pentru primii doi copii ai Elenei, mărișori acum și pe care mai greu îi ții în casă. (VEZI AICI: PRIMELE IMAGINI CU ELENA BĂSESCU DUPĂ EXTERNARE! CĂTĂLIN TOMATĂ ȘI-A ADUS FETELE ACASĂ)

Așa că Maria Băsescu este mai mereu alături de ei și face dese ”escapade” în oraș, îndrumându-le, cu atenție, pașii. Așa s-a întâmplat și zilele trecute, când fosta Primă Doamnă și-a programat o ieșire din vila aflată în reconstrucție. Desigur, a ajutat-o chiar bona de meserie, o filipineză cu experiență. Aceasta a făcut mai întâi puțină ordine în casă, apoi a ”degajat” sacii cu lucrurile de aruncat, la un tomberon din apropiere.

La scurt timp, a apărut și Maria Băsescu. A coborât din mașină, a intrat în casă și a ieșit după câteva minute, alături de bona filipineză și de cei doi copii ai Elenei. În mână avea o trotinetă, pe care cei doi aveau s-o folosească în parc, la joacă, dar și o pungă cu gustări. (CITEȘTE ȘI: MARIA BĂSESCU ȘI-A VIZITAT NEPOȚICA ÎN SECRET, LA MATERNITATE!)

Soția lui Traian Băsescu a avut mare grijă de copii, s-a asigurat că nu se lovesc atunci când urcă în mașina pe care șoferul o parcase chiar în fața casei. Și acesta a fost deosebit de atent, deschizând imediat ușile, pentru ca familia fostului președinte să urce.

Elena Băsescu, mamă pentru a treia oară

Fiica lui Traian Băsescu a devenit mamă pentru a treia oară pe 4 iunie, de data aceasta alături de Cătălin Gheorghe (26 de ani), zis Tomată, iubitul ei. Ea a dat naștere unei fetițe perfect sănătoase și de care are acum grijă ca ochii din cap. De altfel, Elena stă numai cu bebelușul, mama ei fiind cea care se ocupă, pentru o perioadă, de ceilalți doi copii, Traian și Sofia. (CITEȘTE ȘI: IUBITUL ELENEI BĂSESCU A PUBLICAT PRIMA IMAGINE CU FETIȚA LUI, ANASTASIA)

În toamna anului 2006, Elena Băsescu a divorțat de Bogdan Ionescu, tatăl primilor doi copii ai săi. Imediat, ea s-a mutat într-un apartament, alături de copii.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)

This browser does not support the video element.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult