Mariana Moculescu a ajuns pe mâna medicului estetician! Bruneta a pregătit o transformare radicală pentru 2024

Publicat: 30/12/2023 | 22:55

Pentru anul 2024 Mariana Moculescu are planuri mari. Aceasta a ajuns la vârsta de 55 de ani, dar se simte mai tânără ca niciodată. Recent, bruneta a decis că vitalitatea din suflet trebuie să i se vadă și pe chip, așa că a trecut pragul medicului estetician. Aceasta și-a făcut o intervenție estetică la nivelul feței și nu are de gând să se oprească aici.

Fosta soție a compozitorului Horia Moculescu a ajuns la vârsta de 55 de ani fără să apeleze la nicio intervenție estetică. Însă, cum a decis că este momentul să facă acest pas, așa că a trecut pragul medicului estetician. Aceasta și-a dorit să își recapete încrederea în sine, motiv pentru care a decis să își facă un mini lifting facial, iar rezultatele au surprins-o.

(CITEȘTE ȘI: HORIA MOCULESCU, REACȚIE ACIDĂ DUPĂ RECENTELE ACUZAȚII FĂCUTE DE FOSTA SOȚIE! SE REAPRINDE RĂZBOIUL ÎNTRE CEI DOI: „A ÎNCERCAT SĂ ÎMI DISTRUGĂ NUMELE”)

„E prima mea operație estetică”

Deși de ani buni a renunțat la vicii și are grijă de felul în care arată, trecerea timpului și-a pus totuși amprenta asupra chipului Marianei Moculescu. Așa că aceasta a hotărât că este momentul să facă o schimbare și a decis să apeleze la o intervenție estetică.

Cea care a îndemnat-o să facă pasul și a susținut-o a fost chiar fiica ei, Nadia. Aceasta și-a dorit ca mama ei să își recapete încrederea în sine, iar rezultatul intervenției estetice le-a uimit pe ambele. Mariana Moculescu este fericită că a făcut pasul, în ciuda fricii care o măcina, și spune că nu are de gând să se oprească aici.

„E prima mea operație estetică la vedere. Am mai făcut la 30 de ani o liposucție, iar acum am făcut un semilifting facial și aș vrea să îi mulțumesc doctorului estetician Marian Simion. A fost o operație cu anestezie locală, un mare curaj, pentru că eu sunt o fricoasă. Sunt mai mult de atât, sunt o panicoasă, fac atacuri de panică din tinerețe și am precizat asta doctorului.

Totul a decurs excepțional de bine, de la început până la sfârșit. A durat o oră și jumătate și datorită anesteziei locale nu am simțit durere, însă am fost conștientă de toate etapele intervenției chirurgicale.

A fost ceva inedit, în afara faptului că m-a întinerit. Anestezie locală se face prin mai multe înțepături, apoi se face o incizie, se taie, se decupează, se cauterizează. Am avut cu mine un prieten absolvent de arte, mă mir că a rezistat să se uite, până la un moment dat, când se trăgea de pielea feței și atunci a plecat că i s-au înmuiat picioarele.

Pe mine m-a dus Nidia, fiica mea, ea și-a dorit foarte mult pentru mine acest lucru, să-mi fie redată tinerețea pe chip. În ciuda faptului că eu am făcut foarte multă gimnastică, și gimnastica feței nu doar a corpului, am și renunțat la fumat de 3 ani de zile și am avut grijă să folosesc mereu creme, uleiuri”, a declarat Mariana Moculescu, potrivit click.ro.

(VEZI ȘI: MARIANA MOCULESCU ÎȘI SCHIMBĂ NUMELE: „E UN BLESTEM”. A PRIMIT O NOUĂ VESTE PROASTĂ)