Masca ar putea deveni obligatorie și în spațiile aglomerate, în aer liber. Explicațiile lui Alexandru Rafila

Publicat: 28/07/2020 | 07:24

Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, a explicat de ce masca de protecție ar fi utilă și în zonele aglomerate, chiar dacă sunt aer liber.

Declarații specialistului vin după ce premierul Ludovic Orban a anunțat că această măsură ar putea deveni obligatorie. „Da, sunt de acord pentru că ea se aplică în foarte foarte multe țări, de exemplu, în Spania se poartă și unde nu e aglomerație.

Citește și: Simona Gherghe, primele declarații după ce s-a testat pentru COVID-19: “Familia noastră a decis să…”

De ce purtăm mască în spații deschise? Nu purtăm mască în spații deschise decât acolo unde acea distanțare fizică de 1,5 m nu este posibilă. Dacă ai pe o suprafață de 1000 de metri pătrați, 1000 de persoane, nu este posibilă distanțarea la 1,5 metri pentru că suprafața, în mod evident, este prea mică.

Această măsură cred că ar trebui aplicată în funcție de, nu neapărat să se întâmple la nivel național, ci în zonele aglomerate care sunt identificate de autoritățile locale și în intervalele de timp în care sunt aglomerate.

Dacă cineva se plimbă într-un parc de la 10 seară încolo, e puțin probabil să existe o aglomerație care să pună pe cineva în pericol. Dar probabil că la ora 14, aglomerația poate fi suficient de mare încât să impună utlizarea măștii.

Atunci lucrurile se pot adapta, dar implicarea și participarea autorităților locale cred că este unul dintre elementele care poate duce la rezolvarea acestei probleme, cu o condiție: să nu fie partizane sau să fie partizanele sănătății comunității pe care o conduc. Pentru că dacă vor exista la nivelul autorităților locale păreri divergente, atunci se ajunge din nou la acea senzație de neîncredere și de ineficientă a măsurilor.

Care ar trebui să fie mesajul

Dar repet, cum explicăm lucrul asta: dacă mesajul o să fie: „nu vă ajunge că ne obliogați să purtăm mască în spații închise, acum ne forțați să purtăm și pe stradă”, sigur că este un mesaj distructiv, nu o să prindă aproape la nimeni.

Dar dacă spunem că, „uite, avem comunități sănătoase pentru că majoritatea locuitorilor poartă mască și în mijloacele de transport și în zonele închise și cele câteva cazuri care au apărut, au apărut pentru că în zonele aglomerate, oamenii sunt prea apropiați. Și acolo unde suntem prea apropiați, într-un anumit interval de timp, este bine să purtăm mască”. Oamenii trebuie solidarizați, nu trebuie ostilizați”.

Profesorul Rafila recomandă renunțarea la termenul „distanțare socială” care „a făcut destul de mult rău, pentru că a creat această idee a rupere de societate. Distanțare fizică, de 1,5 metri, să explicăm ce înseamnă acest lucru”.

În ceea ce privește purtarea măștilor pe plajă, medicul a explicat: „Masca la plajă, nu știu, nu înțeleg procedura. Dar, probabil că există un argument. Cred că mai degrabă în zonele foarte aglomerate, de faleză, în zonele comerciale, în aer liber. Acum, la plajă, să porți masca nu știu dacă e posibil. Nu am comentarii legate de acest subiect, nu m-am gândit la el suficient”.

Accesul la plajă, coordonat

Printre măsurile anti-COVID, la mare, „accesul la plajă să fie int-adevăr concordant cu capacitatea pe care o are plajă respectivă, adică număr fix de persoane pe o anumită suprafață de plajă. (…) Această distanțare fizică trebuie să existe între persoane care nu desfășoară o viață împreună”, a mai adăugat Alexandru Rafila.

Nu rata: Ion Rotaru, depistat pozitiv cu SARS-CoV-2! Senatorul PSD este internat la Matei Balş

„Lucrurile astea trebuie explicate, repetate, dar nu foarte mult încât să nu devină obositoare, și cred că în zona acestor unități de terase, probabil că un program ceva mai echilibrat, adică nu până dimineață când oamenii sunt mai expansivi și nu pot să respecte aceste măsuri de distanțare”.