Măsurarea temperaturii în magazine, motiv de scandal. Bodyguarzii se plâng că sunt înjurați ca la ușa cortului, de clienți

Publicat: 22/05/2020 | 20:28

Măsurarea temperaturii din magazine a devenit unul dintre cele mai controversate lucruri din România, în plină pandemie de coronavirus. Cetățenii au iscat scandaluri monstruoase și susțin că prin această operațiune li se întâmplă lucruri mult mai grave precum „furarea ADN-ului” sau „microciparea oamenilor”. 

În unele supermarketuri din România, clienții le-au declarat război bodyguarzilor care vin să le măsoare temperatura.

CITEȘTE ȘI – MAI MULT DE 3.000 DE BUCUREŞTENI S-AU ÎNSCRIS ÎN PROGRAMUL DE TESTARE PENTRU NOUL CORONAVIRUS

Românii fac scandal la intrarea în supermarketuri

Unii sunt de părere că li se fură ADN-ul, în timp ce alții consideră că vor fi microcipați. Astfel, tot mai mulți clienți refuză procedura de măsurare a temperaturii, iar unii bodyguarzi trec prin momente de-a dreptul penibile, la locul de muncă.

„Acum m-a înjurat o doamnă. Nu pun eu, nu pun eu. Mulţumesc frumos. Vă rog să părăsiţi mall-ul. Cică o scanez, îi fac fotografie, cipuri. E un termometru care se pune aşa. E o jucărie de copil” a spus un bodyguard, potrivit observatornews.ro.

VEZI ȘI – UN NOU FOCAR DE INFECȚIE LA UN ȘANTIER DIN GORJ! 14 MUNCITORI, CONFIRMAȚI CU NOUL CORONAVIRUS. INSPECTORII DSP AU SUSPENDAT ACTIVITATEA

Gelu Duminică, sociolog:Sunt oameni cărora în momentul în care le arăţi suficient de mult timp nişte umbre, prezetându-le drept adevăr, ei ajung să creadă că umbrele respective reprezintă adevărul adevărat şi sunt în stare să omoare în numele adevărului absolut. Spartacuşi de genul ăsta care consideră că sunt mai şmecheri decât restul, în sensul de mai inteligenţi, mai puternici, mai altfel, îi avem peste tot”.

Temperatura maximă pe care o putem avea la intrarea într-un magazin sau instituţie publică este de 37,3 grade Celsius. Limita a fost aleasă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.