Mihai Bendeac a speriat pe toată lumea după Sărbători! “Înmormântarea va avea loc luni, la ora 12.00”. Misterul din spatele anunțului

Publicat: 06/01/2024 | 13:08
Mihai Bendeac și mamalui, Emilia / Foto: Instagram

Mihai Bendeac nu mai are nevoie de nicio prezentare. Celebrul actor a decis să se retragă din lumina reflectoarelor, după plecarea de la Antena 1, însă rămâne în centrul atenției în mediul online, acolo unde are parte de milioane de fani. Este activ pe rețelele de socializare, unde împărtășește adesea noutăți și activități din viața lui cu persoanele care-l urmăresc îndeaproape. Este cunoscut, bineînțeles, pentru felul lui sincer și direct, dar și pentru momentele hazlii în care este protagonist. Spre exemplu, acum câteva ore, fosta vedetă de la iUmor i-a luat pe toți prin surprindere, după ce a publicat un mesaj bizar. A anunțat public că ar fi într-un spital, însă adevărul este cu totul altul, iar noi vi-l prezentăm pe îndelete!

Mihai Bendeac este pus pe șotii și după plecarea de la Antena 1. Chiar dacă nu se mai află în juriul emisiunii de umor de la postul TV precizat, actorul face haz de necaz pe internet. Este destul de activ pe rețelele de socializare, unde este urmărit de milioane de fani. O mulțime de internauți abia așteaptă să-l revadă pe micile ecrane, însă până atunci se bucură de glumele făcute de Bendeac pe internet. Doar că, ce să vezi? În urmă cu puțin timp, actorul i-a șocat pe toți după ce a postat un mesaj cu adevărat îngrijorător.

CITEȘTE ȘI: MIHAI BENDEAC S-A APUCAT SĂ FILMEZE MIZERIA DIN MAȘINA PRIETENEI ANCA DINICU. „UITE UN CIORAP! ȘI UN BEȚIȘOR DE URECHE!”. I-A ȘOCAT ȘI PE CEI DE LA SPĂLĂTORIE VIDEO

Era scris în stilul lui caracteristic, însă totuși oamenii care-l îndrăgesc s-au panicat în momentul când au citit că ar fi într-un spital. Ei bine, lucrurile ar sta altfel, iar noi vă prezentăm pe îndelete situația.

„Mihai Bendeac a suferit în cursul nopții trecute un tragic accident în timp ce dormea în apartamentul säu din centrul capitalei. Se pare că, fără să știe, suferea de somnambulism cronic și, in timp ce cobora (în somn) treptele către nivelul inferior al apartamentului, a alunecat fracturându-și rotula.

Surse din cadrul Serviciului de Urgență 112 ne-au declarat că au primit la ora 03:48 un apel de la un cetățean care a spus cităm: „Să-mi bag p**a/ Mi s-a rupt rotula!”

Bendeac a fost transportat la Spitalul de Urgență Floreasca. „În acest moment, pacientul se află în afara oricărui pericol și într-o stare stabilă”, ne-a declarat medicul chirurg Stefan Dobrescu imediat dupã încheierea intervenției de amputare a piciorului.
Înmormântarea va avea loc luni, ora 12:00, la Cimitirul Bellu. Mihai Bendeac a primit post portem titlul de Artist Emerit al Poporului, iar membrul inferior drept (care a fost amputat) a fost numit, tot post mortem membru al Academiei Române”, se arată în mesajul postat de actor, pe Instagram.

CITEȘTE ȘI: A PĂRĂSIT-O ȘI BENDEAC! A SUPRAVIEȚUIT DUPĂ PATRU AVC-URI, TRĂIEȘTE DINTR-O PENSIE MIZERĂ, ȘI-AR DORI DIN NOU PE SCENĂ, PRIETENII AU UITAT-O…

Care este, de fapt, adevărul din spatele mesajului postat de Mihai Bendeac

Mesajul postat de Mihai Bendeac a stârnit vâlvă pe internet, acolo unde a început să curgă o avalanșă de comentarii. Mulți au înțeles faptul că este o glumă, însă au existat și persoane care s-au îngrijorat cu adevărat.

Chestionată de CANCAN.RO despre postarea bizară a fiului ei, Emilia Bendeac a lămurit despre ce e vorba. A ținut să-i asigure pe toți că băiatul ei este bine și că mesajul postat pe internet face parte din următoarea lui carte.

„Mulțumim de grijă, este bine (n.r Mihai Bendeac), a postat un pamflet din următoarea lui carte și ne-a cam bulversat pe toți”, ne-a mărturisit Emilia Bendeac, mama actorului.

Este cunoscut deja faptul că actorul a lansat, acum ceva vreme, o carte intitulată „Jurnalul unui burlac – Conversații cu mama”, care s-a bucurat de mult succes pe piața de la noi. Se pare că fosta vedetă Antena 1 are planuri mari și vrea să continue povestea scrisă. Cu siguranță, fanii lui așteaptă cu sufletul la gură să citească noile peripeții ale lui Bendeac!