Mihai Bendeac, dezvăluiri neaşteptate despre viaţa sa amoroasă: „Dacă iubești două femei…”

Publicat: 19/08/2021 | 21:47

„Între două nu te plouă, dar nici bine nu îţi e”… un vechi proverb care s-ar putea aplica şi în cazul lui Mihai Bendeac, ţinând cont de ultimele sale declaraţii. Celebrul actor şi-a uimit fanii, după ce a dezvăluit pe reţelele de socializare faptul că iubeşte două femei.

Fără doar şi poate, Mihai Bendeac este unul dintre cei mai „vânaţi” burlaci din showbiz. Pe lângă talentul său, actorul a devenit cunoscut din cauza sau datorită tatuajului de pe deget care semnifică „nu căsătorie”. Astfel, de-a lungul timpului, multe doamne şi domnişoare au încercat să îi fure inima şi să îl ducă în faţa altarului. Însă, până în prezent, nu avem niciun rezultat.

Numai că… probabil săgeţile lui „Cupidon” abia acum şi-au făcut efectul. Şi asta pentru că, recent, pe pagina actorului de Instagram au apărut mai multe filmuleţe în care acesta vorbea despre dragoste. Da… aţi auzit bine…

Mai exact, acesta încerca să le explice internauţilor, fără să spună în mod exact despre cine este vorba, faptul că atunci când un bărbat iubeşte două femei… este jale!

”Dacă iubești o femeie, se numește că este jumătatea ta, dacă iubești două femei… nu mai rămâne nimic din tine, băi, băiatule, băi”, a spus Mihai Bendeac pe pagina sa de Instagram, zâmbind parcă doar pe jumătate.”, a spus Bendeac pe Instagram.

Cu această dezvăluire, actorul a reuşit să pună o mare parte din fani pe gânduri, pentru că mulţi se întreabă ce se întâmplă, de fapt, în viaţa sa amoroasă.

O celebră prezentatoare de știri a fost îndrăgostită de Mihai Bendeac

În una dintre edițiile de la iUmor, fosta dirigintă a lui Mihai Bendeac și-a făcut apariția pe scenă pentru un roast de senzație. La un moment dat, pe ecran rula o poză cu actorul și foștii săi colegi de liceu. Printre aceștia se afla și Lavinia Petrea, care îl ținea drăgăstos de umăr pe Mihai Bendeac.

După ce a văzut poza, cu nostalgie… Mihai Bendeac a făcut mărturisirea neașteptată! Se pare că Lavinia Petrea, știrista de la Pro Tv, a fost îndrăgostită doi ani de colegul său. Iar, acum, Mihai Bendeac regretă că nu i-a împărtășit sentimentele la vremea respectivă. (VEZI ȘI: ANDREEA RAICU A POZAT NUD, IAR MIHAI BENDEAC A REACȚIONAT! JURATUL DE LA IUMOR, RĂVĂȘIT DE FORMELE VEDETEI)

”După cum puteți observa, mă ținea așa, după umăr, Lavinia Petrea care acum este la Pro TV și care îmi arăta sentimente de iubire în clasa a noua și a zecea și eu ca un cretin ordinar ce sunt, nu i-am întors sentimentele. Acum ea este superbă și eu sunt un dobitoc”, a declarat Mihai Bendeac.

 

Sursă foto: Instagram